27.9.11

Saptamana 38

Steagul Marelui Ducat de Hessa-Darmstadt



Saptamana trecuta anuntam ca ma voi opri in acesta postare asupra Casei de Hessa-Darmstadt, pe care o numeam “mai celebra” decat ramura de Hessa-Kassel. Imi voi justifica aceasta afirmatie printr-o prezentare a celor mai importante legaturi dinastice care au apropiat aceasta respectata dinastie de cele mai importante monarhii europene.
Familia din Darmstadt a dat Europei, incepand cu secolul al XIX-lea, doua imparatese ale Rusiei, iar printre descendentii sai se numara o regina a Romaniei, o regina a Spaniei si o regina a Suediei.

Maria de Hessa-Darmstadt,
sotia tarului Alexandru al II-lea



Principesa Maria de Hessa-Darmastadt, fiica Marelui Duce Ludwig al II-lea, a devenit sotia tarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Unica lor fiica, de asemenea botezata Maria, s-a casatorit cu al doilea fiu al reginei Victoria a Marii Britanii & Irlandei, Alfred, devenit duce de Edinburgh, iar mai apoi duce de Saxa-Coburg-Gotha. Alfred si Maria au devenit parintii celei care in 1914 urca, alaturi de regele Ferdinand, pe tronul Romaniei – Maria. Sora mai mica a reginei Maria a Romaniei, Victoria Melita, s-a casatorit, la indemnul bunicii sale paterne, cu verisorul sau primar, Ernst Ludwig de Hessa-Darmstadt. A fost o casatorie foarte nefericita, care, la putin dupa moartea reginei Victoria, s-a incheiat prin divort. Victoria Melita s-a recasatorit mai tarziu cu verisorul sau primar pe linie materna, Marele Duce Kyrill al Rusiei (vezi Saptamana 10).






Incoronarea tarului Nicolae al II-lea:

randul din fata (stanga la dreapata): Maria a Romaniei si mama sa
randul din spate (stanga la dreapta): principele Ferdinand al Romaniei,
Ernst Ludwig de Hessa-Darmstadt, ducele de Edinburgh si Victoria Melita

[sus: Maria a Romaniei (stanga) & Victoria Melita (dreapta)]




Legatura dintre casa de Hessa-Darmstadt si monarhia britanica s-a consolidat prin casatoria Marelui Duce Ludwig al IV-lea cu cea de-a doua fiica a reginei Victoria, principesa Alice (sora ducelui de Edinburgh si matusa reginei Maria a Romaniei). Unicul lor fiu, s-a casatorit, dupa cum aratam mai sus, cu sora reginei Maria a Romaniei, Victoria Melita, iar fiica cea mai mica a devenit ultima Imparateasa a Rusiei in urma casatoriei cu tarul Nicolae al II-lea.


Alexandra Feodorovna,
nascuta principesa Alix de Hessa-Darmstadt



Prima fiica a Marelui Duce Ludwig al IV-lea si a Marii Ducese Alice, Victoria, s-a casatorit cu principele Louis de Battenberg. Acest titlu a fost acordat urmasilor principelui Alexandru de Hessa-Darmstadt, care a incheiat o casatorie morganatica cu Contesa de Hauke. In urma primului razboi mondial, familia, stabilita la acea vreme in Regatul Unit, si-a transformat numele in Mountbatten datorita puternicelor sentimente anti-germane (vezi Saptamana 19). Principele Philip, actualul duce de Edinburgh si sotul reginei Elisabeta a II-a, este descendent al acestei familii, prin mama sa, principesa Alice de Battenberg, care s-a casatorit cu principele Andrei de Grecia & Danemarca. In 1947, inainte de casatoria cu, pe atunci, principesa Elisabeta a Marii Britanii, Philip si luat numele de Mountbatten si a devenit cetatean britanic, renuntand la drepturile sale dinastice ca membru al Familiei Regale elene.
Din aceeasi familie de Battenberg s-a tras si regina Luiza a Suediei, sotia regelui Gustav al VI-lea Adolf, precum si regina Victoria Eugenia a Spaniei, casatorita la inceputul secolului al XX-lea cu regele Alfonso al XIII-lea.
Tebelul genealogic de mai jos demonstreaza legatura de rudenie ce exista intre Principesa Mostenitoare a Romaniei si Casa de Hessa-Darmstadt:







Branza Philadelphia cu Consommé Glacé




Aceasta a doua reteta trimisa Principesei Margareta a Romaniei de catre Marele Duce Moritz de Hessa este un aperitiv foarte facil de pregatit.
Am batut cu mixerul continutul a doua cutii mici de Philadelphia simpla, pana cand branza a devenit o crema omogena. Am adaugat patru linguri mari de consommé de pui, putin gelatinizat, dupa care am amestecat bine cu mixerul.
Am impartit compozitia in mod egal, in boluri de sticla, am adaugat desupra cate doua linguri de consommé gelatinizat si am introdus bolurile la frigider.
La final, am decorat aperitivul cu putina pudra de curry si am servit alaturi de biscuiti sarati.







Reteta detaliata se afla in “Cartea regala de bucate”, Ed. Curtea Veche, Bucuresti 2010, pag. 117.

20.9.11

Saptamana 37



Majestatii Sale Regina Ana a Romaniei:

La Multi Ani !



ASR principesa Ana de Bourbon-Parma
s-a nascut la Paris, 18 septembrie 1923.




***



Blazonlul Casei de Hessa


Saptamana aceasta inaugurez retetele trimise Principesei Mostenitoare de catre Moritz de Hessa. Casa de Hessa, dupa cum arata si principesa Margareta in Cartea regala de bucate, este una dintre cele mai prestigioase case regale europene, cu o traditie deosebita si legaturi puternice in Almanahul Gotha.
Principesa Margareta a Romaniei si Moritz de Hessa au ca stramos comun pe principele Wilhelm de Hessa-Kassel, care in prima decada a secolului al XIX-lea se casatorea cu principesa Charlotte, nepoata regelui Frederic al V-lea al Danemarcei, una dintre fiicele lor fiind Luiza, sotia regelui Christian al IX-lea al Danemarcei, supranumit “socrul Europei” (vezi Saptamana 8). Legatura dintre Moritz de Hessa si monarhia daneza este la fel de puternica si in ziua de azi: el este casatorit cu principesa Tatiana de Sayn-Wittgenstein-Berleburg a carui frate, principele Richard, este casatorit cu principesa Benedikte, sora reginei Margareta a II-a a Danemarcei.


Moritz von Hessen


Moritz, desi membru al ramurii de Hessa-Kassel, este in prezent seful intregii Case de Hessa intrucat ramura de Hessa-Darmstadt s-a stins in anul 1968. Voi scrie mai mult despre aceasta ramura, oarecum mai celebra, in postarea de saptamana viitoare, ilustrand, de asemenea, legaturile sale cu Casa Regala a Romaniei.
In aceasta a 39-a postare, ma voi rezuma la a prezenta legatura de familie dintre Moritz de Hessa, fiu al lui Filip de Hessa si al principesei Mafalda (fiica regelui Vittorio Emmanuelle al III-lea al Italiei) si Principesa Mostenitoare a Romaniei.






Penne rigate cu Roquefort



Am fiert jumatate de cutie de Penne rigate, conform instructiunilor de pe ambalaj, si le-am pus la scurs.
Am topit o lingura de unt, in care am calit o legatura de ceapa verde, taiata marunt. Am adaugat deasupra o cutie de smantana, am amestecat bine, dupa care am incorporat la sosul obtinut branza elvetiana, rasa marunt. Am amestecat totul la foc mic, pana cand branza s-a topit si am obtinut un sos de consistenta potrivita. Am condimentat cu sare si piper.
Am adaugat pastele peste sosul de branza si ceapa verde si le-am amestecat pana au fost acoperite bine, dupa care le-am pus la cuptor, intr-un vas de Jena, adaugand intai branza Roquefort sfaramata.
Intr-o tigaie, am topit inca o lingura de unt si am calit in el cateva rosii cherry, taiate in doua, alaturi de niste frunze de salvie. Am adaugat rosiile deasupra pastelor si am reintrodus vasul la cuptor pentru 10 minute.





Reteta detaliata se afla in “Cartea regala de bucate”, Ed. Curtea Veche, Bucuresti 2010, pag. 119.

13.9.11

Saptamana 36



  
Blazonul familiei Thurn & Taxis


Dupa cum aratam saptamana trecuta, dedic postarea de azi principelui Carlo Alessandro (Carol) della Torre e Tasso, al 3-lea duce de Castel Duino. Alteta Sa Serenisima este fratele vitreg al principesei Tatiana Radziwill, fiu al principesei Eugenia de Grecia & Danemarca si al lui Raimundo, duce de Castel Duino, cel de-al doilea sot al principesei elene (vezi tabelul genealogic din Saptamana 35).
Asa cum reiese din tabelul genealogic de spatamana trecuta, actualul duce de Castel Duino se inrudeste cu Principesa Margareta din partea mamei sale, principesa Eugenia. Intre cei doi mai exista insa o legatura de familie data de casatoria principelui Gaetano de Bourbon-Parma (fratele lui René de Bourbon-Parma si unchiul reginei Ana a Romaniei) cu principesa Margareta, sora lui Raimundo della Torre e Tasso, al doilea duce de Castel Duino si matusa lui Carlo Alessandro.

Castel Duino, langa Trieste, Italia


Casa della Torre e Tasso este ramura italiana a extrem de bogatei familii von Thurn und Taxis din Germania. Titlul de duce de Castel Duino a fost creat in anii ’20 de catre regele Italiei, Vittorio Emmanuele al III-lea, iar resedinta familei, asa cum indica si titlul, a fost stabilita la Castelul Duino, in provincia italiana Friuli Venezia Giulia.




In postarea de saptamana trecuta am atasat o poza care o infatiseaza pe mama principelui Carlo Alessandro, Eugenia, alaturi de parintii sai. In poza respectiva ea poarta un colier cu safire si diamante care a apartinut familiei de Torre e Tasso si a ramas mostenire actualului duce de Castel Duino. Colierul a fost vandut recent la licitatie de Sotheby’s pentru mai mult de trei sute de mii de Euro.




Risotto cu sparanghel & creveti


Am inceput prin a pregati un consommé de legume (vezi Saptamana 5 sau 14), la care am adaugat cozile de la creveti, pentru aroma. Dupa ce a fiert, l-am strecurat si l-am lasat la foc mic, ca sa ramana cald.
Am calit o ceapa alba, taiata marunt, in 2 linguri de ulei de masline pana cand a devenit translucenta, dupa care am adaugat o legatura de sparanghel verde, taiat in bucati mici si cam 2 ½ cani de orez pentru risotto. Am amestecat cateva minute, pana cand bobul de orez era patruns, dupa care am adaugat o cana de vin alb, sec. Am lasat sa se evapore alcoolul si am adaugat un polonic de consommé amestecand bine.
Treptat, pe masura ce orezul a absorbit consommé-ul, am tot adaugat cate un polonic de zeama. Inainte de a adauga ultimul polonic, dupa ce m-am asigurat ce orezul este bine fiert, am adaugat crevetii (aprox. 400g) si am dat focul incet. Am amestecat din nou, iar dupa ce ultima portie de consommé a fost absorbita, am luat de pe foc si am amestecat risotto-ul cu 2 linguri de ulei de masline si patrunjel verde, proaspat tocat. 





Reteta detaliata se afla in “Cartea regala de bucate”, Ed. Curtea Veche, Bucuresti 2010, pag. 107.

6.9.11

Saptamana 35






Se implinesc azi 71 de ani de cand MS regele Mihai I ajungea pentru a doua oara la tronul Romaniei, in urma abdicarii lui Carol al II-lea. Azi, in al 90-lea an al vietii sale, avem nevoie de prezenta Regelui mai mult ca oricand. Vremurile de azi s-ar putea sa nu fie chiar la fel de tulburi ca si cele din 1940, insa noi ca popor suntem. Avem nevoie de Rege la fel de mult ca acum sapte decenii! Am mai spus acest lucru: pentru mine si pentru multi alti romani, inclusiv care nu sunt monarhisti, Regele si Familia Regala raman o insula de stabilitate, bun simt, decenta, patriotism si, de ce nu, eleganta. Nu am multe certitudini, insa acest lucru il cred cu tarie.
La fel cred ca o invitatie adresata Regelui de a lua cuvantul in Parlament in acest an ar aduce un plus de prestigiu acestei institutii si ar facilita ascultarea de catre popor, prin reprezentantii sai alesi, a cuvantului celui care cu siguranta ii vrea doar binele. Sunt convins ca ar fi o lectie unica nu doar pentru Legislativ, ci pentru intreaga tara.


***


Blazonul familiei Radziwill



Inchei in acesta saptamana capitolul de retete trimise Principesei Mostenitoare de catre principesa Tatiana Radziwill.
Principesa Tatiana face parte din renumita familie nobiliara de Radziwill, de origine lituaniana, insa legaturile de rudenie cu principesa Margareta a Romaniei sunt determinate de descendenta materna a principesei Radziwill. Mama sa a fost principesa Eugenia a Greciei & Danemarcei, fiica principelui George al Greciei & Danemarcei si nepoata regelui George I al Greciei.

Tatiana Radziwill


Principesa Eugenia a fost casatorita mai intai cu principele Radziwill, iar mai apoi cu principele de Torre e Tasso (Thurn und Taxis, in varianta germana), astfel ca principesa Tatiana Radziwill are un frate vitreg, actualul principe de Torre e Tasso, care si-a adus si el contributia la Cartea regala de bucate. Voi aborda reteta sa in postarea de saptamana viitoare.

ALR principesa Maria, principele George si principesa Eugenia
ai Greciei


Bunicii materni ai principesei Radziwill – principele George al Greciei si principesa Maria, nascuta Bonaparte – au format un cuplu destul de excentric. In documentarul A Royal Family, care face o prezentare “din interior” a descendentilor regelui Christian IX al Danemarcei, puteti asculta niste anecdote de familie povestite de Marea Ducesa Josephine Charlotte a Luxemburgului, care ne povesteste cum principele George, sau “unchiul Goggi”, dupa cum il numea, a fugit dupa ea cu proteza in mana, sau principele Mihai al Greciei, care povesteste cum, plictisita fiind de ceremonia oficiala, principesa Maria (adepta psihanalizei si eleva lui Freud) a incercat sa-l psihanalizeze pe vecinul sau de scaun in timpul incoronarii reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, care se intampla sa fie François Mitterand...
Tabelul genealogic de mai jos descrie descendenta principesei Tatiana Radziwill din Casa Regala a Greciei, precum si legatura de rudenie cu Principesa Mostenitoare a Romaniei:






Andive gratinate


Am fiert pentru 10 minute 4 andive mari, pe care le-am pus apoi la scurs.
Am pregatit un sos Béchamel, le fel ca si in Saptamana 33 (cantitatile sunt insa diferite): am topit un sfert de pachet de unt unt in care am amestecat bine 5 linguri de faina alba (cu grija ca sa nu se arda si sa nu ramana cocoloase), dupa care am adaugat, putin cate putin, jumate de litru de lapte rece. Am amestecat bine, la foc potrivit, pana cand sosul s-a ingrosat, si am condimentat cu sare, dupa care am lasat sosul sa se raceasca, am adaugat cateva linguri de branza rasa si am amestecat.

Am luat fiecare andiva si am infasurat-o in cate o felie de jambon, dupa care am asezat toate andivele intr-un vas de sticla ce poate fi introdus la cuptor si le-am acoperit cu sosul Béchamel si inca niste branza rasa. Am pus totul la frigider.

Inainte de a servi, am pus vasul in cuptorul incalzit la 180˚C, pana cand branza s-a topit si andivele erau rumene. Am decorat cu patrunjel verde.






Reteta detaliata se afla in “Cartea regala de bucate”, Ed. Curtea Veche, Bucuresti 2010, pag. 95.