24.1.12

Saptamana 54





Anul acesta este marcat de doua importante Jubilee regale in Europa. Primul astfel de eveniment a avut loc in Danemarca pe 14 ianuarie, iar cel de-al doilea va avea loc in iunie, in Regatul Unit. Regina Margarethe a II-a a Danemarcei a sarbatorit 40 de ani pe tron, alaturi de familia sa extinsa, ce include capetele incoronate ale Europei, precum si alaturi de intreaga societate daneza, care a sarbatorit, la randul sau, un moment important din propria sa istorie si evolutie.



MS Regina Danemarcei
Margarethe a II-a




Privind acest eveniment din prisma puternicelor miscari sociale ce au loc in tara noastra si care au inceput cu o zi inainte de Jubileul danez, nu putem sa nu fim frapati de diferentele ce exista intre societatile noastre. Bineinteles ca o analiza superficiala nu este suficienta, insa am convingerea ca momentele de restriste, de care vorbea cu atata intelepciune MS Regele in comunicatul de presa dat ieri, si care pot avea si au loc in orice fel de societate, fie ea una republicana ori monarhica, pot fi mai usor depasite atunci cand exista in fruntea statului o persoana capabila, a carui primare instincte si principii fundamentale sunt de a se dedica trup si suflet bunastarii societatii in intregimea sa. Acest rol este cu siguranata indeplinit de monarhie intr-un stat democratic, ghidat de o constitutie, asa cum se intampla in Danemarca.
Dincolo de neajunsuri, de saracie si de toate lucrurile care inca nu merg bine, este atitudinea de totala sfidare si autismul celor care se afla la guvernare, inclusiv a seful statului, care i-a adus pe oameni la disperare. Presedintele-jucator, o fabulatie in fond, pierde in prezent la propriul sau joc. Exista, in continuare, o mare nevoie de dialog in viata noastra politica, iar cel care prin definitia data de Constitutie ar trebui sa incurajeze acest dialog, tace…
Jubileul Regelui de anul trecut a indemnat la coeziune si ne-a indemnat pe toti cei care am avut disponibilitatea sa ne uitam inspre toate acele lucruri pozitive care ne definesc ca si popor. Activitatea zilnica a Casei Regale ne indeamna in aceeasi directie, fara a uita de realitatile de zi cu zi. Casa Regala vorbeste natiunii, ii intelege nelinistea si ii ofera sprijinul si compasiunea, pentru ca acesta este rolul si menirea sa.

"Sarbatorim" azi 153 de ani de la Unirea Principatelor Romane printr-o mare dezbinare...





Chilli con carne
(fasole cu carne tocata si ardei iute)





Saptamana aceasta descriu prima dintre cele trei retete ale principesei Irina, cea de-a doua sora a Principesei Mostenitoare, care locuieste in Statele Unite. Traditia culinara americana se regaseste in toate aceste trei retete. Chilli con carne este un fel de mancare mexican, care se bucura de o popularitate foarte mare in America si nu numai.
Am calit o ceapa alba in putin ulei de floarea soarelui, iar in momentul in care a devenit aproape translucenta, am adaugat deasupra jumatate de kilogram de carne tocata de vita. Am lasat carnea sa se rumeneasca putin, astfel incat sa nu mai fie deloc rosie, si am condimentat cu sare si piper negru.







Am continuat prin a adauga deasupra doua conserve de fasole rosie, una de rosii, doi ardei iuti pisati, precum si chimen si oregano. Am amestecat totul bine si am lasat sa fiarba la foc mic, aproximativ o ora, amestecand din cand in cand. Pentru a nu se prinde mancarea, am adaugat putina apa, dupa jumatate de ora.
Desi nu sunt un mare iubitor de fasole boabe, mi-a placut foarte mult acest fel de mancare. Este ceea ce americanii ar numi comfort food si merge extrem de bine intr-o zi rece de iarna.






Reteta detaliata se afla in “Cartea regala de bucate”, Ed. Curtea Veche, Bucuresti 2010, pag. 50.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu