Saptamana 46

Regina Beatrix a Olandei, la fel ca si omologii sai scandinavi, ia foarte in serios rolul familiei sale ca simbol al identitatii nationale. Casa de Orania a ocupat un rol central in istoria olandeza pentru mai bine de patru secole, fiind in continuare simbolul primordial al identitatii nationale.

Beatrix a Olandei

Casatoria, in anul 2002, a printului mostenitor Wilhelm-Alexander cu Maxima Zorreguieta, a carei tata a facut parte din guvernul Videla din Argentina, in timpul caruia au fost incalcate drepturile omului, a amenintat popularitatea familiei regale, insa personalitatea noii Printese Mostenitoare, cuplata cu o campanie foarte bine gandita de P.R., care a inclus o rapida invatare a limbii olandeze, precum si vizite ale cuplului princiar in toate cele 12 provincii ale tarii, au sporit chiar si mai mult sustinerea din partea poporului pentru institutia monarhica si familia regala aflata in fruntea sa. Astfel, sondajele de opinie aratau un procent de aproximativ 80% din cetateni ca fiind sustinatori ai reginei Beatrix, fapt ce confirma pozitia solida a institutiei monarhice in regatul olandez. O evolutie ascendenta de invidiat, daca se au in vedere momentele dificile din 1966 sau 1980, cand institutia, precum si actuala suverana, se aflau intr-o situatie delicata.

O situatie mai speciala se intalneste in Belgia si Spania unde exista puternice diferente etnice si lingvistice in interiorul populatiei, diferente care deschid problema autonomiei locale. Ca si regele Juan Carlos I in Spania, regele Albert al II-lea reprezinta pentru belgieni un simbol al unitatii intr-o tara divizata, regatul Belgiei fiind alcatuit din flamanzii vorbitori de olandeza in nord si valonii vorbitori de francza in sudul tarii. Politica, educatia si toate celelalte aspecte ale vietii de zi cu zi sunt divizate, iar monarhia este una dintre putinele institutii care incearca sa atenueze aceasta diviziune.

Provocarea este la fel de grea si pentru regele Spaniei. Pe masura ce regiunile autonome ale acestei tari devin tot mai puternice, iar regatul spoaniol devine un stat cvasi-federalist, regele poate actiona ca o forta unificatoare. Bineinteles, in cazul de fata, coeziunea societatii este dependenta in mare masura de personalitatea monarhului. Desi familia regala nu inregistreza un mare succes, sau altfel spus, nu are o popularitate foarte ridicata in Tara bascilor sau Catalonia, totusi sondajele de opinie arata ca regele Juan Carlos I se bucura de o sustinere de 80% din partea populatiei. Speranta si viitorul monarhiei spaniole se afla in prezent in mainile mostenitorului coroanei, Felipe, principele de Asturias. 

Se poate ca parte din dificultatea monarhiilor in prezent provine din faptul ca prerogativele acestora nu sunt perfect delimitate sau descrise. Toti cei 7 suverani ai monarhiilor din cadrul Uniunii Europene sunt sefi de stat in tara lor, insa masura propriu-zisa a puterii lor variaza de la pur ceremonial, cum este cazul Suediei, la real, cum este cazul Belgiei sau Olandei. Cand ii va urma la tron tatalui sau, principele de Asturias va avea niste prerogative radical limitate in comparatie cu cele detinute de tatal sau, Juan Carlos in 1975, dupa moartea lui Franco.

Juan Carlos al Spaniei

Nepot al regelui detronat Alfonso al XIII-lea, Juan Carlos, care initial jurase sa continue conducerea Spaniei in spiritul miscarii nationale initiate de Franco dupa razboiul civil, s-a dovedit, odata cu urcarea sa pe tron, un puternic sustinator al democratiei . Regele a sustinut elaborarea unei legi fundamentale care il priva de cea mai mare parte a puterilor de care dispusese initial, inclusiv dreptul exclusiv de a numi si demite ministri guvernului. Lui Juan Carlos i se datoreaza si salvarea democratiei spaniole in 1981, cand, prin reactia sa ferma si prompta, a pus capat unei incercari de lovitura de stat care ar fi readus tara la o dictatura de tip franchist.

Chiar daca astazi rolul monarhului se rezuma la functii ceremoniale sau la participarea la forumuri internationale, precum Summit-ul Americii Latine, aproximativ 80% dintre spanioli cred ca institutia monarhiei este un garant al ordinii si stabilitatii.

Cu toate ca s-a infaptuit o reforma a Constitutiei relative  recent, in anul 1993, reforma care a limitat puterile monarhului, rolul regelui Albert al II-lea al belgienilor nu este deloc unul pur ceremonial. Orice proiect legislativ trimis Parlamentului de catre guvern este semnat de catre rege, care aproba si promulga toate legile. El reprezinta cea mai inalta autoritate executiva, pe care o imparte cu ministrii sai, pe care ii numeste si ii poate demite. Daca in Regatul Unit, spre exemplu, in urma alegerilor generale, regina cheama liderul partidului invingator pentru a forma noul executiv, moment ce marcheaza practic incheierea atributiilor sale in aceasta chestiune, in cazul regelui belgienilor activitatea sa abia incepe odata cu demararea negocierilor pentru formarea noului executiv, dupa cum vazut de curand.

Albert al II-lea al Belgiei

In Olanda, regina Beatrix este si ea mai mult decat doar un simbol, intrucat Constitutia o clasifica nu doar ca sef al statului, ci si ca membru al guvernului olandez, suverana fiind implicata activ in problemele de stat. Ea prezideaza Consiliul de stat, care supervizeaza si, la nevoie, arbitreaza procedurile legislative (Olanda neavand o Curte Constitutionala propriu-zisa), si are, de asemenea, un rol de consiliere in procesul de formare a executivului.

Concluzia generala este aceea ca, pentru a supravietui, institutia monarhica trebuie sa se adapteze la noile conditii existente odata cu trecerea timpului. In Belgia un segment al comunitatii flamande doreste limitarea puterii regelui si reducerea rolului sau la unul pur formal, in timp ce democratii olandezi doresc, la randul lor, limitarea rolului reginei, in special in ceea ce priveste apartenenta ei la guvern.

La inceputul secolului XXI observam ca monarhii europeni depasesc in sondajele de opinie politicienii din tarile lor. Institutia monarhica, departe de a fi o relicva anacronica, gaseste noi justificari care ii motiveaza existenta: ca forta unificatoare pentru populatii tot mai diverse sau ca simbol national intr-o perioada in care alte reprezentari ale identitatii – cum ar fi granite sau monede nationale – sunt absorbite de conceptul mai larg de Europa. Insa intr-o epoca a republicilor, intrebarea ramane: poate monarhia supravietui?

In conditiile in care continentul european continua pe drumul integrarii europene – moneda unica a inlocuit monedele nationale in Belgia, Luxemburg, Olanda si Spania, chiar daca profilul monarhului apare pe versiunile euro ale fiecarei dintre tarile amintite – monarhiile nationale au o semnificatie accentuata. Tinand pasul cu integrarea economica si politica, europenii vor deveni tot mai constienti de originea si caracteristicile lor nationale, iar in acest context monarhiile devin principalul simbol national, cum este cazul si in cele 7 monarhii din Uniunea Europeana. Integrarea europeana tot mai accentuata determina accentuarea importantei atribuite identitatii nationale. Este vorba aici, intr-un fel, de actiune si reactiune, iar institutia monarhica este vazuta ca o incarnare a identitatii nationale cu o incarcatura simbolica foarte puternica.

Kunafa

De mai bine de o luna (4 postari) n-am mai incercat un desert, iar saptamana aceasta m-am gandit ca ar fi cazul, mai ales ca e un desert deosebit recomandat de Familia Regala a Iordaniei: se numeste Kunafa si aduce cu cataiful atat de popular in Balcani si un preferat la matusii mele, care si-a serbat ziua de nastere ieri!

Am inceput prin a prepara siropul: o cana si jumatate de zahar, o cana si jumatate de apa, zeama de la jumatate de lamaie si cam 2-3 linguri de apa de flori de portocal, toate puse la foc mic, pana cand au inceput sa fiarba, iar siropul obtinut s-a ingrosat putin. Am introdus siropul la frigider pentru mai bine de o ora.

Pentru umplutura am folosit mozzarella proaspta, taiata in cuburi foarte mici, o cutie obijnuita de branza ricotta, doua linguri de zahar, cativa stropi de apa din flori de portocali. Am maestecat aceste ingrediente cu mixerul.

Am luat doua pungi de fidea subtire si o tabla de unt (fara sare). Am topit untul si l-am adaugat peste fidea astfel incat sa se acopere cat mai uniform posibil. Am pus jumatate din fidea la baza unei tavi pentru cuptor, am adaugat peste umplutura din branza si am distribuit uniform, apasand putin, iar deasupra am adaugat a doua tura de fidea.

Am introdus tava la cuptor pentru 45 de minute, la foc mediu, iar apoi pentru inca 15 minute la foc puternic, pana cand partea de deasupra a devenit aurie. Am adaugat siropul astfel incat tot desertul sa fie imbibat si am decorat cu fistic proaspat.

Este un desert decadent, foarte diferit de cataif, a carui farmec sta, dupa parerea mea, in inegalabila aroma a apei din flori de portocal, de un exotism ce duce cu gandul la 1001 de nopti!

Reteta detaliata se afla in “Cartea regala de bucate”, Ed. Curtea Veche, Bucuresti 2010, pag. 174.