Saptamana 21

Saptamanile trecute am vorbit despre primele doua fiice ale regelui Ferdinand I si ale reginei Maria – regina Maria a Iugoslaviei (Saptamana 11) si regina Elisabeta a Greciei (Saptamana 15) – iar in aceasta a 21-a saptamana a proiectului meu as vrea sa scriu cate ceva despre cea mai tanara fiica a suveranilor romani, Ileana.

Principesa Ileana s-a nascut in 1909, primul copil al regelui Ferdinand care s-a nascut la Bucuresti, iar acest “copil al sufletului meu”, dupa cum o numea regina Maria, a avut parte de o existenta cu adevarat zbuciumata.

Extrem de populara in tara, principesa Ileana s-a mutat in Austria in urma casatoriei sale cu arhiducele Anton de Austria-Toscana. In biografia reginei Maria, scrisa de Hannah Pakula , aflam ca regele Carol al II-lea a incurajat acest mariaj al surorii sale cu un membru al casei de Habsburg, pentru ca mai apoi sa foloseasca tocmai acest lucru impotriva tanarului cuplu. Principesa Ileana si sotul sau ar fi dorit sa se stabileasca in Romania dupa casatorie, dar Carol al II-lea a folosit apartenenta arhiducelui Anton la casa de Habsburg ca un pretext pentru a interzice acest lucru, sustinand ca niciun roman nu ar fi de acord cu o astfel de decizie. Se pare ca adevaratele motive ale hotararii sale au fost cu totul altele: Carol al II-lea era profund deranjat de popularitatea mai tinerei sale surori, precum si de faptul ca aceasta a luat partea reginei-mama Elena in conflictul conjugal al Regelui.  

Principesa Ileana purtand tiara cu safire la Bran

Continuand traditia inceputa de regina Elisabeta a Romaniei si continuata cu atata dedicatie de catre regina Maria, Ileana a depus eforturi deosebite in timpul celui de-al doilea razboi mondial, organizand un spital pentru ajutorarea ranitilor.

Catre sfarsitul razboiului, ea s-a mutat inapoi in Romania si a locuit la castelul Bran, pe care l-a mostenit de la mama sa, regina Maria, care s-a stins in 1938. Acest minunat castel a fost baza familiei in anii urmatori, pana la indepartarea monarhiei, cand Ileana a trebuit sa paraseasca din nou tara si sa ia calea exilului, la fel ca si nepotul sau, regele Mihai I.

Viata a purtat-o in Elvetia, Argentina si, mai apoi, in Statele Unite, unde un obiect, de asemenea mostenit de la mama sa, avea sa-i asigure existenta si sa-i inlesneasca inceprea unei noi vieti: este vorba despre minunata tiara cu diamante si safire.

Tiara cu safire cumparata de regina Maria de la Marea Ducesa Vladimir

Acesta tiara a fost achizitionata de regina Maria in urma revolutiei ce a rasturnat casa de Romanov de la conducerea Rusiei, atunci cand minunate bijuterii imperiale au inundat piata europeana. Initial, tiara a fost un dar al tarului Nicolae I pentru sotia sa, iar mai apoi a trecut in posesia bunicilor materni ai reginei Maria a Romaniei, tarul Alexandru al II-lea  si tarina Maria Alexandrovna, in continuare fiind mostenita de fiul acestora, marele duce Vladimir (unchiul reginei Maria a Romaniei) si sotia sa.

O alta bijuterie faimoasa a marii ducese Vladimir, tiara cu perle , a fost achizitionata in aceeasi perioada de regina Maria a Marii Britanii, sotia regelui Geroge al V-lea, si este in prezent una dintre tiarele favorite ale reginei Elisabeta a II-a.

Memoriile principesei Ileana – Traiesc din nou – pe care vi le recomand cu caldura, descriu amanuntit periplul acestei fabuloase tiare. Va marturisesc ca nu cunosc destinatia finala a acestei bijuterii, insa este cunoscut faptul ca principesa Ileana, odata ajunsa in Statele Unite a vandut tiara pentru a cumpara o casa si a incepe o noua viata alturi de familia sa in Lumea Noua.

Regina Maria impreuna cu sora sa Beatrice si fiicele sale
Elisabeta, Ileana & Marioara, Alba Iulia, 1922

Tiara cu diamante si safire a fost purtata de regina Maria la incoronarea de la Alba Iulia alaturi de colierul Cartier primit in dar de la regele Ferdinand, care avea unul dintre cele mai mari safire din lume (acelasi colier a fost purtat de regina Ana cu ocazia casatoriei cu regele Mihai, la Atena, insa fara pandantivul din safir), precum si in cadrul vizitelor oficiale din Marea Britanie si Statele Unite.

Colierul Cartier primit in dar de regina Maria de la sotul sau

In cea din urma parte a vietii sale, principesa Ileana a fost cunoscuta sub numele de Maica Alexandra, in cadrul unei manastiri ortodoxe pe care a infiintat-o in Pennsylvania, S.U.A. A incetat din viata la varsta de 82 de ani, in statul Ohio, nu inainte de a fi viziatat Romania, tara sa natala, pentru ultima oara, in 1990, dupa rasturnarea comunistilor care adusesera atatea nenorociri asupra familiei sale.

Regina Maria purtand tiara si colierul cu safire

“Cartea regala de bucate” dedica un scurt capitol fiicei principesei Ileana, arhiducesa Maria Magdalena a Austriei (vezi tabelul genealogic din Saptamana 15), a carui frate, arhiducele Dominic a beneficiat de retrocedarea castelului Bran, proprietatea mamei sale. In cartea Principesei Mostenitoare, poza dedicata capitolului a fost facuta in Salonul Alb din palatul Elisabeta (aceeasi incapere in care a avut loc interviul special “Sinteza zilei”), in fata unui minunat portret ce o infatiseaza pe regina Maria purtand tiara cu diamante si safire impreuna cu colierul Cartier.

Supa vieneza de cartofi

Am curatat 1 kilogram de cartofi, 3 morcovi, un praz mare, o radacina de telina, o ceapa alba mare si cateva ciuperci.

Ceapa am taiat-o cuburi si am calit-o in unt, dupa care am adaugat morcovii, prazul, telina si o parte din cartofi, totul taiat in cuburi mici, impreuna cu 1 litru de consommé de pui, si am lasat totul la foc mediu. Cand toate legumele erau fierte bine le-am introdus in blender si le-am maruntit bine.

Separat, am calit ciupercile in unt si am fiert restul de cartofi in apa cu sare, dupa care le-am adaugat la supa crema, impreuna cu frunze de tarhon si am amestecat bine, adaugand smantana.

Am condimentat cu sare si piper, iar pentru decorare am folosit smantana si patrunjel verde.

Cand eram copil, supa de cartofi era una dintre felurile ce imi diaplaceau cel mai mult, insa reteta de fata mi-a tihnit mai ales datorita aromei excelente date de praz, ciuperci si tarhon, care este unul din condimentele mele favorite.

Supa de fata se potriveste mai mult unei zile reci de iarna, dar este consistenta si delicioasa, lucru ce o poate recomada si pentru un pranz mai lejer de primavara/vara.

Reteta detaliata se afla in “Cartea regala de bucate”, Ed. Curtea Veche, Bucuresti 2010, pag. 158.

Saptamana 20

Am urmarit cu mare interes interviul acordat emisiunii “Sinteza zilei” de catre Principesa Mostenitoare si principele Radu, de la Palatul Elisabeta, saptamana trecuta. A fost un dialog extrem de interesant care a demonstrat inca o data, daca mai era nevoie, angajamentul ferm luat de cuplul regal atat fata de tara noastra, cat si fata de institutia monarhica si valoroasele principii ce ii stau la baza. Pornind de la acest moment special, doresc sa starui asupra a doua aspecte, pe care le consider relevante.

         © ASR Principele Radu al Romaniei

                Familia Regala a Romaniei

Mi-a placut enorm dinamica dintre Altetele Lor! O echipa minunata in care cei doi se completeaza reciproc cu mare succes. Daca ne gandim, unul dintre avantajele monarhiei este faptul ca pune in fruntea natiunii familia, fiind cu atat mai mult un model pentru cetateni, ceva palpabil cu care se pot identifica, ceva in ce pot crede sau, si mai important, ceva in ce pot avea incredere.

Un alt aspect care m-a impresionat a fost locatia: Palatul Elisabeta – resedinta oficiala a Familiei Regale in Bucuresti. Aceasta constructie plina de farmec a revenit la viata numai datorita Familiei Regale, care a reusit sa repuna in evidenta valoarea istorica a acestui loc, facand din el unul cu adevarat regal, dar in acelasi timp si functional si chiar intim. Valoarea, functionalitatea, eleganta, intimitatea – toate acestea sunt date de ocupantii actuali ai acestei deosebite cladiri.



Palatul Elisabeta



O locuinta spune multe despre cei care o ocupa. In cazul Palatului Elisabeta, dincolo de eleganta si bun gust, este evidenta prezenta si importanta familiei – acea familie care da sens natiunii – precum si capacitatea acestei familii de a regenera ceva care a fost uitat, desconsiderat si chiar pangarit, capacitatea ei de a readuce ordine, de a potenta valorile trecutului si a duce o viata utila, practica, folositoare celor din jur in prezent, fara a face vreodata compromisuri in ceea ce priveste valorile ce o definesc, printr-o consecventa si o constanta care e greu de gasit in societatea noastra de acum!

Daca lasam Palatul Elisabeta si mergem catre sud, din toate punctele de vedere, ajungem la un alt palat celebru al Bucurestilor – Palatul Cotroceni. Aici salasluieste administratia prezidentiala, insa multi dintre cititorii acestui blog vor fi de acord ca nu acesta este adevaratul motiv al celebritatii de care se bucura palatul.

Cotrocenii sunt un decor impozabil, menit sa confere parca ceva din solemnitatea ce lipseste ocupantilor. Dupa 1989 n-am vazut nici macar o persoana caruia sa-i “stea bine” in jilturile de acolo, chiar daca ocupau sau ocupa si in prezent functia de sef al statului. Nici nu ni s-a aratat vreodata imaginea unei familii model si nici nu am auzit pe cineva care, impartial, sa se adreseze natiunii sau sa caute o cale de mijloc in momente cruciale, de impas, gandindu-se pe termen lung la interesele romanilor, indiferent de culoarea lor politica. Nu am vazut acolo nici continuitate si nici coerenta. Nu am prea vazut nici figura unei “prime doamne” a tarii, care sa aiba glas si completeze “echipa”. Prezenta acesteia ar putea fi benefica pentru societate, daca ea ar constitui un model pentru tineri, in general, sau pentru tinere si femei, in mod particular. Participarea lor pare a fi obligatorie doar o data la 4 sau 5 ani, in functie de caz, atunci cand “varfurile” societatii is aduc aminte de toate acele valori pe care le-au uitat intre timp, inclusiv familia.

In aceste conditii, intelegem de ce aceste persoane nu vor putea vreodata deschide usa caminului lor pentru a ne invita pe noi, cetatenii, inauntru. Ei nu au ce sa ne arate!

Banana loaf with toffee sauce

Reteta de azi, care incheie capitolul dedicat principelui Nicolae, este un minunat desert de inspiratie anglo-saxona. O traducere exacta nu este potrivita, insa Principesa Mostenitoare incerca in “Cartea regala de bucate” o varianta posibila, care mi se pare adecvata: cozonac cu sos caramel.

Pentru inceput am topit 4 linguri de unt si le-am amestecat cu trei sferturi de cana de zahar brun si 2 oua pana cand am obtinut o crema omogena. Am adaugat 2 cani de faina si 2 lingurite de praf de copt treptat, amestecand in continuu, dupa care, tot putin cate putin, am incorporat cateva linguri de lapte, obtinand un aluat moale si umed.

Am zdrobit cu o furculita 4 banane coapte si le-am adaugat peste aluatul de mai sus, dupa care am amestecat totul bine impreuna cu 3 linguri de miere, 2 linguri de unt de arahide si o lingurita de concentrat de vanilie.

Am turnat aluatul intr-o tava unsa in prealabil cu unt si am introdus-o la cuptor (foc mediu) pentru 50 de minute. La final m-am asigurat ca aluatul este copt uniform verificandu-l cu o scobitoare.

Pentru sosul caramel am folosit unt, zahar, apa, un sirop special din zahar si lamaie galbena si verde si concentrat de vanilie. Am pu acestes ingrediente intr-un vas la foc mic, iar cand au inceput sa fiarba am adaugat o conserva de lapte condensate (gata indulcit) amsetecand continuu pana cand sosul s-a ingrosat, avand grija sa nu se arda.

Am servit cozonacul taiat felii, cald cu cu sosul caramel deasupra. Este un desert gustos si foarte satios. El poate fi servit si rece, insa este la adevarata sa valoare atunci cand se serveste caldut.

Reteta detaliata se afla in “Cartea regala de bucate”, Ed. Curtea Veche, Bucuresti 2010, pag. 150-151.

Saptamana 19

Iata ca 10 Mai a adus cu sine un nou eveniment important in ceea ce priveste tara noastra: o importanta Proclamatie a fost data de MS regele Mihai I la Palatul Elisabeta din Bucuresti, in acest an 2011. Documentul regal se refera, mai exact, la ruperea lagaturilor dintre Casa Regala a Romaniei si Casa de Hohenzollern-Sigmaringen, Casa din care a facut parte intemeietorul dinastiei romane, regele Carol I. Astfel, pentru viitor, se va renunta la titlul german, atat pentru Casa Regala, cat si individual, pentru fiecare membru al sau. Casa Regala a Romaniei va fi cunoscuta exact sub acest nume, iar toti membri sai se vor limita la titlul de print/printesa a Romaniei.



© Familia Regala a Romaniei

                        Documentul regal de la 10 Mai 2011



Este bine cunoscut faptul ca cel care avea sa devina Carol I a fost ales ca Suveran al Romaniei tocmai datorita faptului ca era membru al unei Case cu un pedigree ales, cu legaturi deosebite in Almanahul Gotha , menite sa sporeasca prestigiul tarii sale adoptive in concertul statelor europene, pe atunci in majoritatea lor monarhii.

Primul razboi mondial a schimbat mult fata batranului continent, iar in urma sa multe dintre traditionalele monarhii europene au disparut, Imperiul German si cel Austro-Ungar fiind clasicele exemple. Tara noastra, in ciuda evidentelor legaturi dinastice si prin daruirea monarhilor romani si identificarea lor cu interesul national, a luat parte la Marele Razboi alaturi de Antanta, impotriva Puterilor Centrale.

In Marea Britanie, de asemenea, Marele razboi si-a pus amprenta asupra monarhei. Regele George al V-lea, varul primar al reginei Maria a Romaniei, care a succedat la tronul britanic in 1910, facea parte din Casa de Saxa-Coburg-Gotha (de origine germana), ca urmare a casatoriei bunicii sale, regina Victoria, cu principele Albert (vezi tabelul genealogic din Saptamana 7). Aceasta apartenenta germana a monarhiei britanice a creat o mare tensiune in popor in momentul in care regele Angliei si varul sau primar, Kaiserul german, s-au infruntat pe campul de batalie.

Inca inainte de incheierea razboiului, care avea sa aduca castig de cauza Antantei, in vara anului 1917, regele George al V-lea proclama schimbarea numelui Casei Regale britanice din Saxa-Coburg-Gotha in Windsor. Acest nou nume al dinastiei britanice a fost ales dupa o atenta examinare a optiunilor. Alegerea a cazut, in final, asupra numelui castelului care a jucat un rol important atat in istoria monarhiei engleze [castelul Windsor este asociat cu monarhia britanica inca din vremea lui Wilhelm I (1066-1087)], cat si in viata reginei Victoria (bunica regelui George al V-lea al Marii Britanii si al reginei Maria a Romaniei), care il prefera Palatului Buckingham.

Proclamatia regeleui George al V-lea, 1917

Daca ne intoarcem catre traditie, putem observa ca in Balcani, acolo unde aproape toate monarhiile moderne au fost intemeiate prin alegerea de principi straini, pentru a asigura obtinerea si consolidarea independentei, titlurile oficiale ale monarhilor, respectiv ale membrilor familiilor lor au fost marcate de “apatenenta nationala”, astfel ca, daca respectam strict regulile, vorbim despre regele elenilor si regele bulgarilor, nu despre regele Greciei sau regele Bulgariei, pentru a oferi doar doua exemple.

In ceea ce ne priveste pe noi romanii, am impresia ca intotdeauna am avut mai multa incredere in valorile din afara decat in cele din tara, de langa noi. Pare a fi ceva ce am mostenit de-a lungul secolelor si pastram cu noi, chiar si in prezent. In acest context, eu interpretez gestul MS Regelui ca un indemn catre toti romanii sa aiba incredere in ei, in valoarea si posibilitatile lor. Haideti sa nu mai asteptam “minuni” din afara, ci sa incercam sa le infaptuim “prin noi insine”! Monarhia romana este importanta prin propria sa valoare si propriile sale realizari, nu doar prin descendenta sa, iar ziua de 10 Mai a fost cel mai bun moment pentru a confirma acest adevar! Exista o legatura de nezdruncinat intre tara si Casa Regala, care acum este oficial consfintita prin numele/titlul membrilor sai. La fel ca si regele George al V-lea, acum mai bine de 90 de ani, regele Mihai este mai mult decat indreptatit sa aduca aceste modificari ce privesc titulatura Casei sale. Este, in opinia mea, un gest de maturitate, care vine sa confirme caracterul roman, ortodox al Familiei Regale, fata de Casa princiara de Hohenzollern-Sigmaringen, germana si catolica. 

Ordinul Coroana Romaniei
motto: Prin Noi Insine




© ASR Principele Radu
ALR principele Nicolae & principesa Elena

In aceasta a nouasprezecea saptamana am inaugurat capitolul “Nicolae”, dedicat nepotului Principesei Mostenitoare. ASR Principele Nicolae al Romaniei, asa cum este el cunoscut incepand cu 1 aprilie 2010 (vezi Cap.1, art. 2, alin. 7), este cel dintai copil al Principesei Elena a Romaniei (a doua fiica a MS regele Mihai) si a primului sau sot, dr. Robin Medforth-Mills si s-a nascut in Elvetia. Ocupa cea de-a treia pozitie in linia succesiunii la tronul Romaniei, iar ca descendent al reginei Victoria, este pe locul 91 in linia succesiunii la tronul britanic.

Tarta cu ceapa caramelizata si branza de capra

Am pregatit intai aluatul, amestecand o cana si jumatate de faina alba cu doua linguri de unt (la temperatura camerei), putina sare, un ou, o cana de cascaval ras (cat mai uscat) si putina apa rece, pana cand amestecul a devenit omogen. Am adunat aluatul intr-o bila si l-am pus la rece pentru jumatate de ora.

Intre timp am topit o lingura de unt intr-o tigaie mare si am adaugat aproape un kilogram de ceapa rosie taiata marunt. Am calit ceapa pana a devenit transparenta, dupa care am adaugat vreo 50 de grame de zahar brun si am lasat la foc mic sa se caramelizeze. In cele din urma am turnat 100 de mililitri de otet balsamic, putin cate putin, si am amestecat totul pana cand otetul s-a evaporat.

Am scos aluatul din frigider si l-am intins la dimensiunile tavii mele, l-am introdus la cuptor pentru 20 de minute (foc mediu), dupa care l-am uns cu un ou batut si l-am copt pentru inca 5 minute. Pentru final, am acoperit aluatul cu ceapa caramelizata, am pus deasupra branza de capra, taiata in felii subtiri, si am introdus tarta pentru ultima oara la cuptor, timp de jumatate de ora.

Este o reteta ce se potriveste foarte bine ca aperitiv sau pentru pranz, alaturi de o salata.

Reteta detaliata se afla in “Cartea regala de bucate”, Ed. Curtea Veche, Bucuresti 2010, pag. 149.

Saptamana 18

Traiasca Regele in pace si onor!

10 Mai este una dintre zilele cele mai pline de semnificatie in ceea ce priveste Romania, iar acesta zi nu poate fi separata in niciun fel de monarhie!

Istoria si existenta tarii noastre au fost definite de marile evenimente ce au avut loc, de-a lungul anilor, in aceasta zi, iar monarhia romana a stat alturi de popor, ghidandu-l in aceste momente definitorii in evolutia sa.

In anul 1866, pe 10 Mai, Principele Karl von Hohenzollern-Sigmaringen, depunea juramantul in fata Parlamentului de la Bucuresti, devenind Carol I, domnitor al Romaniei. Se inaugura astfel cea mai prolifica domnie din istoria tarii noastre, o perioada caracterizata de mari transformari menite a moderniza profund Romania si a o aduce la nivelul celorlalte natiuni ale Europei.

Unsprezece ani mai tarziu, pe 10 Mai 1877, acelasi Carol I proclama Independenta de stat a Romaniei fata de Sublima Poarta, iar prin participarea armatei noastre la razboiul ruso-turc din acelasi an, se puneau bazele statului roman modern si independent.

In 1881, tot pe 10 Mai, avea loc incoronarea lui Carol I ca rege al Romaniei si, implicit, ridicarea tarii noastre la rangul de regat.

© ASR Principele Radu
Ordinul Carol I

Acste trei momente au fost cruciale in definirea noastra ca natiune si de aceea fiecare roman are datoria a le cunoaste si respecta: cei in varsta sa isi reaminteasca, iar cei mai tineri sa invete…

10 Mai 2011 este un moment potrivit pentru noi toti sa privim inainte cu optimism, reflectand, in acelasi timp, asupra marilor momente din istoria noastra si incercand sa extragem cat mai multe invataminte pentru viitor. Este, de asemenea, un moment bun pentru a recunoaste meritele extraordinare ale regelui Carol I si a sarbatori, alaturi de Casa Regala , pe acest mare roman si realizarile care s-au infaptuit in vremea si sub patronajul sau! Daruirea si dragostea fata de tara sa adoptiva sunt o inspiratie pentru noi toti.

Departe de casa si departe de tara de acest 10 Mai, gandurile mele cele mai calde merg catre MS regele Mihai I si Familia Ragala a Romaniei, carora le doresc viata lunga, sanatate si puterea de a duce mai departe proiectele lor. Atat noi, cat si generatiile ce vin din urma, ne bazam pe sunstinerea lor si pe simtul datoriei, care ii caracterizeaza si care ii recomanda ca unic model al societatii noastre!

***

Saptamana trecuta am scris despre marele eveniment ce a marcat noua generatie regala din Marea Britanie, iar azi doresc sa fac o prezentare a institutiei in fruntea careia Ducele si Ducesa de Cambridge vor sta, la un moment dat.

Monarhia britanica este poate cea mai cunoscuta dintre monarhiile lumii datorita, in principal, vizibilitatii sale crescute, care i-a transformat membrii in adevarate celebritati ale momentului. Bineinteles acest lucru are un pret, iar acest pret este chiar unul ridicat. Este greu de inchipuit aceasta tara in absenta institutiei monarhice. Inclusiv numele official, Regatul Unit, tradeaza aceasta asociere care este adanc intiparita in constiinta colectiva. Daca formele de guvernamant ale celorlalte state membre ale lumii mai sunt, sau ar putea fi, pentru unii un mister, cand vine vorba de Marea Britanie toata lumea stie ca in fruntea tarii se afla Regina. Monarhia britanica este legatura vie cu trecutul natiunii, Majestatea Sa regina Elisabeta a II-a fiind descendenta regelui Egbert, care transforma Anglia intr-un regat in anul 829 d.Hr.

© The British Monarchy
MS Regina Elisabeta a II-a

Institutia monarhica britanica a suferit transformari imense in cele peste 10 secole de existenta. In ziua de azi, regina Elisabeta a II-a domneste, dar nu guverneaza, urmand, de altfel, exemplul reginei Victoria care a inteles ca pentru a supravietui revolutiei industriale, monarhia trebuie sa se multumeasca cu un rol desi mai putin potent, totusi relevant si folositor.

Ca si in cazul celorlalte monarhii ale Uniunii Europene, in Marea Britanie si Irlanda de Nord, monarhia are rolul de a fi un simbol al unitatii si continuitatii. Aproape tot ceea ce inseamna act oficial sau demers oficial este facut in numele Reginei. Titlul corect al Guvernului este „Guvernul Majestatii Sale” si nu Guvernul Marii Britanii, spre exemplu. Trebuie aici mentionat ca si Opozitia este a Majestatii Sale. Aproape toate institutiile publice, de la fortele armate si pana la politie, isi desfasoara activitatea in numele reginei Elisabeta a II-a. Nici un act al Parlamentului nu este legal pana cand nu capata semnatura suveranei, chiar daca acest proces este, in zilele noastre, o simpla formalitate.

Inca din Evul Mediu, puterea monarhilor britanici a inceput sa se erodeze. Ca si monarh constitutional in secolul XXI, regina Elisabeta a II-a are dreptul de a sfatui, si de a fi informata. Istoricul Walter Bagheot, care in secolul al XIX-lea  a facut cea mai temeinica analiza a Constitutiei nescrise a Regatului Unit, concluziona ca puterea suveranilor britanici, asa cum reiese ea din cutuma, traditie si precedent, se limiteaza la dreptul de a fi consultat, dreptul de a incuraja si dreptul de a avertiza.

In teorie, Regina convoaca in continuare Parlamentul. In practica insa, aceasta putere a fost anulata de tensiunile ce au culminat cu Declaratia Drepturilor din 1689, care a abolit, de asemenea, conceptul dreptului divin al monarhilor britanici.

La inceput de secol XXI, obligatiile constitutionale ale Reginei sunt limitate. In mod traditional ea deschide Parlamentul, nici Camera Comunelor si nici cea a Lorzilor neputand sa-si reia activitatea decat dupa discursul suveranei. Acest discurs este insa scris de catre cabinet si descrie activitatea viitoare a Guvernului in sesiunea ce urmeaza a incepe, inclusiv viitoarele proiecte legislative. Ceremonia deschiderii Parlamentului subliniaza extrem de sugestiv rolul monarhiei constitutionale in Marea Britanie. Desfasurata cu mare fast, pentru care britanicii sunt renumiti, ea demonstreaza importanta monarhiei si rolul acesteia in buna desfasurare a procesului de guvernare.

Desi nu are, in mod real, puterea de a convoca Parlamentul, suveranul britanic poate sa-l dizolve. In zilele noastre, dizolvarea se face printr-o proclamatie regala la cererea premierului, insa expertii in drept constitutional sustin ca acesta este unul dintre putinele prerogative de care suveranul britanic dispune si pe care ar putea sa-l foloseasca intr-un moment de criza sau necesitatea absoluta. Un alt prerogativ important este acela de a refuza dizolvarea Parlamentului, in cazul in care legislativul ar putea sa-si continue activitatea sau daca, spre exemplu, s-ar putea considera organizarea de alegeri generale ca avand un efect negativ asupra tarii, precum si in cazul in care s-ar putea gasi un alt premier care sa poata prelua conducerea executivului.

© The British Monarchy
MS Regina Elisabeta a II-a

Dupa cum am vazut, puterea suveranei britanice este limitata, insa influenta ei este mai mult decat considerabila. In cei 59 de ani de domnie, Elisabeta a II-a a avut 13 prim ministri, incepand cu Sir Winston Churchill si pana la actualul James Cameron. Fiecare dintre premieri a urmat cu strictete traditia informarii suveranei, care este tinuta la curent cu problemele oficiale in cadrul intalnirilor saptamanale. Ca urmare, inevitabil, Regina dispune de o experienta considerabila care o recomanda ca fiind un consilier ce poate fi de un real ajutor primului ministru. Cutiile rosii ce contin actele oficiale ale Guvernului, precum si telegramele Foreign Office-ului ii sunt livrate in fiecare zi, indiferent de resedinta in care se afla, fie ea oficiala sau privata. Departamentele guvernamentale trimit, la randul lor, rapoarte Reginei. Cu toate acestea, sau, mai degraba, tocmai din aceasta cauza, Regina nu exprima niciodata vreo simpatie politica. Institutia monarhiei ramane intotdeauna deasupra politicii, impartiala. Suveranul a pierdut capacitatea de a alege primul ministru, intrucat acesta este de fiecare data liderul majoritatii din Camera Comunelor, care se determina in urma alegerilor, prin vot direct, insa in cazul unei situatii ambigue ar putea sa ia o decizie in ceea ce priveste numirea. Chiar si in acest caz, cu siguranta, o decizie nu ar fi luata fara consultarea premierului aflat in exercitiu.

Legatura oficiala dintre Guvern si suveran este demonstrata si in cazul vizitelor oficiale. Regina, in calitatea sa de principal reprezentant al Regatului Unit in relatie cu alte state, este de fiecare data insotita de ministrul de externe, sau de un membru al acestui minister, care ii ofera consultanta politica.

© The British Monarchy
MS Regina Elisabeta a II-a si Printul de Wales

Atunci cand deschide Parlamentul, primeste demnitari straini sau confera medalii si ordine, Regina nu constituie doar o atractie turistica, ci un simbol al natiunii britanice si un element de stabilitate intr-o lume aflata intr-o continua schimbare. Recentele sondaje de opinie arata continua sustinere pe care poporul o are fata de institutia monarhica, care se afla si ea intr-un proces de transformare, modernizare si eficientizare.                   

 Este important de mentionat aici, mai laes in urma nuntii regale din 29 aprilie, proiectul de revizuire a regulilor de succesiune, ceea ce arata ca monarhia britanica se vrea in pas cu realitatile sociale ale secolului nostru. Se poate spune cu incredere ca pentru poporul britanic Elisabeta a II-a nu este doar ocupanta unei functii importante in stat. In cei 59 de ani de domnie ea si-a castigat respectul, admiratia si afectiunea britanicilor si a unui numar impresionant de cetateni din Commonwealth datorita extraordinarului simt al datoriei, precum si a principiilor morale solide. Sunt putini cei care fac aceeasi slujba pentru o perioada atat de lunga de timp, iar in conceptia Elisabetei a II-a, a fi monarh este o datorie pe viata.

Sufleu de braza, copt de doua ori

Inchei azi capitolul dedicat mostenitorului coroanei britanice cu o reteta fina, eleganta, care poate oricand sa va transforme in gazda perfecta! Este o reteta care, desi nu foarte dificila, nu poate fi realizata in graba si necesita o oarecare finete. Insa acesta minunata “Carte regala de bucate” ne ofera oportunitatea de a invata cum sa realizam sufleul rascopt perfect.

Am inceput prin a unge cu unt 10 forme circulare, de dimensiuni medii, ce pot fi introduse la cuptor. Am incalzit apoi, intr-o cratita, 3 cani de lapte impreuna cu putina nucsoara. Sparat, am topit trei sferturi dintr-un pachet mic de unt si am am adaugat faina alba (cam doua treimi de cana) si am amestecat putin, avand grija ca amestecul sa nu se rumeneasca prea tare si sa nu-si schimbe culoarea.

Am adaugat laptele cu nucsoara peste amestecul de unt si faina, putin cate putin, amestecand cu telul pana s-a format o pasta alba, fara cocoloase. Am luat cratita de pe foc si am adaugat 2 cani jumate de branza elvetiana, rasa marunt, pana s-a topit. Peste acest amestec, am adaugat sase galbenusuri si o lingura de mustar, dupa care am amestecat bine.

Am batut albusurile de la sase oua pana au devenit spuma si le-am adaugat peste amestecul de mai sus. Am incorporat aceasta spuma cu mare grija (vezi Saptamana 8), dupa care am turnat aluatul obtinut in formele unse cu unt, pe care le-am introdus intr-o tava cu apa (bain-marie), la cuptorul incalzit in prealabil, pentru jumatate de ora, pana au crescut.

Am pregatit un sos de branza din smantana dulce (o cutie mica), putin lapte, putina nucsoara, o lingura de mustar si o cana jumate de branza elvetiana rasa marunt. Am amestcat totul pana cand branza s-a topit de tot.

Odata scoase din cuptor si racite, am rasturnat formele de sufleu intr-o farfurie, le-am acoperit cu sosul de branza si le-am bagat la cuptor pana cand s-au rumenit bine si au devenit aurii.

Aceasta reteta mi-a confirmat ca pot sa fac un sufleu reusit chiar si intr-o bucatarie ne-profesionista, iar gustul este demn de cele mai elegante sufragerii: o combinatie usoara de branza si nucsoara, eleganta, subtila si de foarte mare efect.

Reteta detaliata se afla in “Cartea regala de bucate”, Ed. Curtea Veche, Bucuresti 2010, pag. 76-77.

Saptamana 17

Casa de piatra!

© The British Monarchy
Poza oficiala de la nunta regala, Buckingham Palace

Ziua de 29 aprilie este in calendarul anglican ziua Sfintei Catherine, iar in istorie, ziua de 29 aprilie 2011 va ramane celebra datorita nuntii celor care au devenit, chiar in dimineata acelei zile, ALR Ducele si Ducesa de Cambridge.

A fost un eveniment special, de amploare, organizat si gandit cu stilul, eleganta si rigorile britanice. O planeta intreaga, parca mai globalizata ca niciodata, a privit si a trait alaturi de doi tineri un moment important din viata lor.

© The British Monarchy
Vedere din fata palatului Buckingham, 29 aprilie 2011

Nunta in sine a fost incarcata de simbolism: pentru monarhia britanica in particular si monarhia constitutionala in general, acest moment simbolizeaza speranta pentru viitor, perspectiva unei noi generatii tinere, pline de energie, care isi incepe sau isi continua ucenicia, pregatindu-se pentru momentul in care apasatoarea responsabilitate a regalitatii ii va reveni. Pentru societatea britanica momentul inseamna, de asemenea, foarte mult. Am vazut o multime impresionanta atat prin numarul, cat si prin diversitatea sa, formata din oameni de toate varstele, care au participat la sarbatoare. Se putea citi pe chipul lor mandria, bucuria si optimismul. Mandria de a apartine unei tari a carei traditie impune respect, bucuria de a participa la un eveniment istoric si a uita putin de grijile de zi cu zi si optimismul ce emana din orice sarbatorire a dragostei si fericirii.

ML regele George VI & regina Elisabeta

Continuand cu simbolurile, pot spune ca monarhia britanica este experta in acest domeniu: au existat mai multe elemente care, fara a fi evidente, au adus o incarcatura sensibila evenimentului. A existat o intreaga bursa de pariuri in ceea ce priveste tiara pe care Catherine avea sa o poarte la ceremonie. Personal, avand in vedere “zvonurile” conform carora titlul perechii princiare avea sa fie acela de duce si ducesa de Cambridge, zvon care s-a confirmat in cele din urma, am fost convins ca alegerea miresei va cadea asupra tiarei Cambridge Lover’s Knot care a fost una dintre piesele primite de printesa Diana de la regina Elisabeta a II-a, dupa nunta din 1981. Desi putin dezamagit initial de varianta aleasa de Catherine, am inteles, in cele din urma, incarcatura simbolica a acestei piese: tiara Cartier din 1936 (anul abdicarii regelui Edward al VIII-lea) a fost un dar al noului rege George al VI-lea (succesorul lui Edward al VIII-lea si tatal Elisabetei a II-a) catre sotia sa.  

ASR principesa Margareta a Regatului Unit

Acest moment crucial – anul 1936 – a marcat o renastere a monarhiei britanice, dupa criza abdicarii, la fel cum nunta printului William marcheaza o noua etapa in existenta acestei venerabile institutii. Tiara a fost purtata de regina-mama, iar in anul 1944 a fost oferita actualei regine cu ocazia aniversarii de 18 ani, fiind una dintre bijuteriile favorite ale surorii sale, printesa Margareta a Marii Britanii. Iata cum, cu ajutorul unei bijuterii, casa de Windsor a omagiat propria sa revigorare, precum si pe regele George al VI-lea, regina-mama Elisabeta si printesa Margareta, care au trecut in nefiinta.



© The British Monarchy
ASR Ducesa de Cambridge



Regina Elisabeta a II-a a adus si ea un omagiu tanarului cuplu, purtand in ziua nuntii un dar mostenit de la bunica sa, regina Maria (sotia regelui George al V-lea): brosa True Lovers' Knot .

© The British Monarchy
Poza oficiala de la nunta regala, Buckingham Palace

Dincolo de fast, exista, cel mai probabil, si alte motive pentru care o lume intreaga s-a oprit si a privit! In opinia mea unul dintre motive trebuie sa fie nevoia de modele, altul poate fi confortul pe care il ofera traditia.

Am fost impresionat de imaginile dintr-o Londra imbracata in haine de sarbatoare, de cunoscutul ceremonial regal, de batrana catedrala decorata ca o gradina englezeasca, de ceremonia religioasa si cantecele corale alese pentru a omagia subtil pe mama mirelui, si poate, cel mai mult, de momentul in care, inainte de a se indrepta spre iesire, cuplul princiar a facut o plecaciune in fata MS regina Elisabeta a II-a. Acest gest a fost simbolic, la randul lui, si arata respectul fata de traditie.

Aceasta nunta regala a starnit un mare interes si la noi in tara, lucru care m-a bucurat, insa m-a si intristat din cel putin doua motive: simt o adevarata “gelozie” fata de cetatenii britanici al caror stat si traditie ii face sa iasa pe strada cu staguri sarbatorind impreuna intr-o fraternitate nationala (lucru care la noi se intampla doar intr-un context fotbalistic, iar in ultimul timp nici de aceste rabufniri nu mai avem parte…) si doresc din tot sufletul ca atentia fata de Casa noastra Regala sa nu se limiteze la aceste evenimente!!! Ei sunt aici, alaturi de noi, si au fost intotdeauna, chiar si atunci cand fizic nu le-a fost permis, iar ceea ce fac pentru noi, discret, elegant si cu bun simt, ar trebui apreciat mai mult, nu doar atunci cand are loc un eveniment extern.

© ASR Principele Radu
MS regele Mihai & ASR Principesa Mostenitoare, Westminster Abbey
29 aprilie 2011

MS regele Mihai I sarbatoreste in 2011 al 90-lea an de viata, iar cu ocazia nuntii regale din Londra a fost omagiat asa cum se cuvine. Dorinta mea este ca Regele sa primeasca recunoasterea pe care o merita si din partea concetatenilor sai. Este cel putin interesant faptul ca nu stim sa ne apreciem adevaratele valori. Sunt atat de mahnit de fiecare data cand vad tineri si intelectuali parasind, aproape invinsi si cu totul demoralizati, tara pentru a se indrepta spre alte locuri, unde aproape intotdeauna reusesc sa se acomodeze si sa duca vieti implinite, bucurandu-se de respectul pe care, fara indoiala, il merita. Acest lucru ne demonstreaza ca romanii doresc o viata cu adevarat civilizata si demna, iar atunci cand li se ofera oportunitatea ii fac fata cu succes, insa in lipsa unui cadru adecvat si supusi vesnicii torturi a uratului (in toate valentele sale) si a sfidarii la care ne supun cei ce sunt specialist in “scurtaturi” ii determina sa-si caute fericirea departe de tara lor. La un anumit moment din viata mea i-am invinuit pe acesti romani si le-am imputat ca nu isi asuma responsabilitatea de a ramane si a lupta pentru a face o schimbare. Apoi viata m-a dus si pe mine pe niste drumuri pe care nu mi le-am inchipuit vreodata si mi-am dat seama ca niciodata nu poti judeca pe nimeni atat de usor! Mai mult, nu poti cere unui om sa-si sacrifice viata si fericirea… in fond, cate generatii “de sacrificiu” ne trebuie? Totusi, sa tinem minte ca atunci cand unii dintre noi am vrut sa plecam, au fost altii care au vrut sa stea si n-au putut, precum Regele!

© ASR Principele Radu
MS regele Mihai & ASR Principesa Mostenitoare, in drum spre
Westminster Abbey, 29 aprilie 2011

In ceea ce priveste fericirea, cu totii stim ca este un lucru greu de cuantificat, fiind o chestiune subiectiva. Acest lucru nu-i impiedica pe sociologi si alti cercetatori sa incerce sa studieze acest subiect. Anul trecut, revista Forbes prezenta un top al celor mai “fericite” tari din lume . Poate ca nu este o coincidenta ca nu mai putin de 7 din primele 10 cele mai “fericite” tari ale lumii sunt monarhii constitutionale!

Daca considerati ca fericirea este un criteriu prea subiectiv, poate doriti sa va indreptati privirea catre cele mai puternice democratii ale lumii (personal consider ca nivelul de democratie este, oricum, direct proportional cu sansa de fericire a populatiei). Si in acest caz veti observa ca din primele 11 cele mai puternice democratii ale lumii contemporane, nu mai putin de 8 sunt monarhii constitutionale.

In concluzie, le transmit scepticilor ca poate problema nu e ca suntem noi prea buni pentru monarhie, ci ca e posibil ca monarhia sa fie prea buna pentru noi!

  

In cinstea nuntii regale, am inaugurat capitolul inchinat Printului de Wales, tatal mirelui. Relatia dintre mostenitorul coroanei britanice si principesa Margareta este una speciala datorata atat apropierii de varsta, cat si celei de rudenie. De asemenea, este extrem de valoroasa pentru mine aprecierea printului Charles pentru Transilvania si eforturile facute de el in promovarea acestei parti a Romaniei.

Budinca de fazan sau pui

Din pacate, in ciuda faptului ca tatal meu este un vanator impatimit, reteta de azi va fi de sau pui… J

Am pus un pui mic intr-o tava medie cu ulei, alaturi de un morcov taiat marunt, cateva tulpini mici de telina, un praz taiat rondele si o ceapa mica rosie, maruntita. Am rumenit puiul pe toate partile pana cand exteriorul a devenit auriu. Apoi am adaugat dafin, cimbru, rozmarin, ienibahar si jumate de pahar de vin rosu. Am lasat totul pe foc pana cand alcoolul s-a evaporat, dupa care am adaugat trei polonice de consommé de pui, am acoperit tava cu folie de aluminiu si am introdus-o la cuptor pentru o ora jumate (foc mediu). La final, am desprins carnea de pe os, am acoperit-o cu o parte din sosul obtinut in tava si am lasat-o sa se “odihneasca”.

Intr-o cratita, am pus putin ulei si am calit doua cani de orez pana cand a devenit translucid. Am adaugat un pahar de vin rosu sec si un pahar de vin Lacrima lui Ovidiu si am amestecat continuu, adaugand, odata cu absorbirea lichidului, vreo 6 polonice consecutive de consommé de pui, pana cand lichidul a patruns bobul de orez. La final, am luat cratita de pe foc si am adaugat o lingura de unt, o lingura de branza Mascarpone si cam cinci lunguri de branza Parmezan, ras, plus 3 cani de mazare proaspata si am amestecat.

Separat, am pus la fiert jumate de sticla de vin rosu, sec, un pahar de Lacrima lui Ovidiu si ienibahar pana cand a scazut, dupa care am adaugat un litru de consommé de vita si am continuat sa fierb pana cand lichidul s-a ingrosat, capatand consistenta unui sos.

Intr-un vas de Jena, uns cu unt, am alternat straturile de orez cu mazare si straturile de carne de pui, pana cand am folosit toate ingredientele. Am acoperit vasul de sticla si l-am introdus in cuptor, la foc mediu, intr-o tava cu apa, pentru mai bine de jumate de ora. La final am turnat deasupra parte din sosul de vin rosu, pastrand cateva linguri pentru decorare.

Este o reteta gustoasa, care necesita putin mai mult timp pentru preparare. Gustul este foarte diferit de tot ce am incercat pana acum, insa astept cu nerabdare noul sezon de vanatoare, pentru a pregati varianta cu vanat. Aroma bogata de vin imbinata cu mazarea proaspata este excelenta!

Reteta detaliata se afla in “Cartea regala de bucate”, Ed. Curtea Veche, Bucuresti 2010, pag. 78-81.