Saptamana 46

Regina Beatrix a Olandei, la fel ca si omologii sai scandinavi, ia foarte in serios rolul familiei sale ca simbol al identitatii nationale. Casa de Orania a ocupat un rol central in istoria olandeza pentru mai bine de patru secole, fiind in continuare simbolul primordial al identitatii nationale.

Beatrix a Olandei

Casatoria, in anul 2002, a printului mostenitor Wilhelm-Alexander cu Maxima Zorreguieta, a carei tata a facut parte din guvernul Videla din Argentina, in timpul caruia au fost incalcate drepturile omului, a amenintat popularitatea familiei regale, insa personalitatea noii Printese Mostenitoare, cuplata cu o campanie foarte bine gandita de P.R., care a inclus o rapida invatare a limbii olandeze, precum si vizite ale cuplului princiar in toate cele 12 provincii ale tarii, au sporit chiar si mai mult sustinerea din partea poporului pentru institutia monarhica si familia regala aflata in fruntea sa. Astfel, sondajele de opinie aratau un procent de aproximativ 80% din cetateni ca fiind sustinatori ai reginei Beatrix, fapt ce confirma pozitia solida a institutiei monarhice in regatul olandez. O evolutie ascendenta de invidiat, daca se au in vedere momentele dificile din 1966 sau 1980, cand institutia, precum si actuala suverana, se aflau intr-o situatie delicata.

O situatie mai speciala se intalneste in Belgia si Spania unde exista puternice diferente etnice si lingvistice in interiorul populatiei, diferente care deschid problema autonomiei locale. Ca si regele Juan Carlos I in Spania, regele Albert al II-lea reprezinta pentru belgieni un simbol al unitatii intr-o tara divizata, regatul Belgiei fiind alcatuit din flamanzii vorbitori de olandeza in nord si valonii vorbitori de francza in sudul tarii. Politica, educatia si toate celelalte aspecte ale vietii de zi cu zi sunt divizate, iar monarhia este una dintre putinele institutii care incearca sa atenueze aceasta diviziune.

Provocarea este la fel de grea si pentru regele Spaniei. Pe masura ce regiunile autonome ale acestei tari devin tot mai puternice, iar regatul spoaniol devine un stat cvasi-federalist, regele poate actiona ca o forta unificatoare. Bineinteles, in cazul de fata, coeziunea societatii este dependenta in mare masura de personalitatea monarhului. Desi familia regala nu inregistreza un mare succes, sau altfel spus, nu are o popularitate foarte ridicata in Tara bascilor sau Catalonia, totusi sondajele de opinie arata ca regele Juan Carlos I se bucura de o sustinere de 80% din partea populatiei. Speranta si viitorul monarhiei spaniole se afla in prezent in mainile mostenitorului coroanei, Felipe, principele de Asturias. 

Se poate ca parte din dificultatea monarhiilor in prezent provine din faptul ca prerogativele acestora nu sunt perfect delimitate sau descrise. Toti cei 7 suverani ai monarhiilor din cadrul Uniunii Europene sunt sefi de stat in tara lor, insa masura propriu-zisa a puterii lor variaza de la pur ceremonial, cum este cazul Suediei, la real, cum este cazul Belgiei sau Olandei. Cand ii va urma la tron tatalui sau, principele de Asturias va avea niste prerogative radical limitate in comparatie cu cele detinute de tatal sau, Juan Carlos in 1975, dupa moartea lui Franco.

Juan Carlos al Spaniei

Nepot al regelui detronat Alfonso al XIII-lea, Juan Carlos, care initial jurase sa continue conducerea Spaniei in spiritul miscarii nationale initiate de Franco dupa razboiul civil, s-a dovedit, odata cu urcarea sa pe tron, un puternic sustinator al democratiei . Regele a sustinut elaborarea unei legi fundamentale care il priva de cea mai mare parte a puterilor de care dispusese initial, inclusiv dreptul exclusiv de a numi si demite ministri guvernului. Lui Juan Carlos i se datoreaza si salvarea democratiei spaniole in 1981, cand, prin reactia sa ferma si prompta, a pus capat unei incercari de lovitura de stat care ar fi readus tara la o dictatura de tip franchist.

Chiar daca astazi rolul monarhului se rezuma la functii ceremoniale sau la participarea la forumuri internationale, precum Summit-ul Americii Latine, aproximativ 80% dintre spanioli cred ca institutia monarhiei este un garant al ordinii si stabilitatii.

Cu toate ca s-a infaptuit o reforma a Constitutiei relative  recent, in anul 1993, reforma care a limitat puterile monarhului, rolul regelui Albert al II-lea al belgienilor nu este deloc unul pur ceremonial. Orice proiect legislativ trimis Parlamentului de catre guvern este semnat de catre rege, care aproba si promulga toate legile. El reprezinta cea mai inalta autoritate executiva, pe care o imparte cu ministrii sai, pe care ii numeste si ii poate demite. Daca in Regatul Unit, spre exemplu, in urma alegerilor generale, regina cheama liderul partidului invingator pentru a forma noul executiv, moment ce marcheaza practic incheierea atributiilor sale in aceasta chestiune, in cazul regelui belgienilor activitatea sa abia incepe odata cu demararea negocierilor pentru formarea noului executiv, dupa cum vazut de curand.

Albert al II-lea al Belgiei

In Olanda, regina Beatrix este si ea mai mult decat doar un simbol, intrucat Constitutia o clasifica nu doar ca sef al statului, ci si ca membru al guvernului olandez, suverana fiind implicata activ in problemele de stat. Ea prezideaza Consiliul de stat, care supervizeaza si, la nevoie, arbitreaza procedurile legislative (Olanda neavand o Curte Constitutionala propriu-zisa), si are, de asemenea, un rol de consiliere in procesul de formare a executivului.

Concluzia generala este aceea ca, pentru a supravietui, institutia monarhica trebuie sa se adapteze la noile conditii existente odata cu trecerea timpului. In Belgia un segment al comunitatii flamande doreste limitarea puterii regelui si reducerea rolului sau la unul pur formal, in timp ce democratii olandezi doresc, la randul lor, limitarea rolului reginei, in special in ceea ce priveste apartenenta ei la guvern.

La inceputul secolului XXI observam ca monarhii europeni depasesc in sondajele de opinie politicienii din tarile lor. Institutia monarhica, departe de a fi o relicva anacronica, gaseste noi justificari care ii motiveaza existenta: ca forta unificatoare pentru populatii tot mai diverse sau ca simbol national intr-o perioada in care alte reprezentari ale identitatii – cum ar fi granite sau monede nationale – sunt absorbite de conceptul mai larg de Europa. Insa intr-o epoca a republicilor, intrebarea ramane: poate monarhia supravietui?

In conditiile in care continentul european continua pe drumul integrarii europene – moneda unica a inlocuit monedele nationale in Belgia, Luxemburg, Olanda si Spania, chiar daca profilul monarhului apare pe versiunile euro ale fiecarei dintre tarile amintite – monarhiile nationale au o semnificatie accentuata. Tinand pasul cu integrarea economica si politica, europenii vor deveni tot mai constienti de originea si caracteristicile lor nationale, iar in acest context monarhiile devin principalul simbol national, cum este cazul si in cele 7 monarhii din Uniunea Europeana. Integrarea europeana tot mai accentuata determina accentuarea importantei atribuite identitatii nationale. Este vorba aici, intr-un fel, de actiune si reactiune, iar institutia monarhica este vazuta ca o incarnare a identitatii nationale cu o incarcatura simbolica foarte puternica.

Kunafa

De mai bine de o luna (4 postari) n-am mai incercat un desert, iar saptamana aceasta m-am gandit ca ar fi cazul, mai ales ca e un desert deosebit recomandat de Familia Regala a Iordaniei: se numeste Kunafa si aduce cu cataiful atat de popular in Balcani si un preferat la matusii mele, care si-a serbat ziua de nastere ieri!

Am inceput prin a prepara siropul: o cana si jumatate de zahar, o cana si jumatate de apa, zeama de la jumatate de lamaie si cam 2-3 linguri de apa de flori de portocal, toate puse la foc mic, pana cand au inceput sa fiarba, iar siropul obtinut s-a ingrosat putin. Am introdus siropul la frigider pentru mai bine de o ora.

Pentru umplutura am folosit mozzarella proaspta, taiata in cuburi foarte mici, o cutie obijnuita de branza ricotta, doua linguri de zahar, cativa stropi de apa din flori de portocali. Am maestecat aceste ingrediente cu mixerul.

Am luat doua pungi de fidea subtire si o tabla de unt (fara sare). Am topit untul si l-am adaugat peste fidea astfel incat sa se acopere cat mai uniform posibil. Am pus jumatate din fidea la baza unei tavi pentru cuptor, am adaugat peste umplutura din branza si am distribuit uniform, apasand putin, iar deasupra am adaugat a doua tura de fidea.

Am introdus tava la cuptor pentru 45 de minute, la foc mediu, iar apoi pentru inca 15 minute la foc puternic, pana cand partea de deasupra a devenit aurie. Am adaugat siropul astfel incat tot desertul sa fie imbibat si am decorat cu fistic proaspat.

Este un desert decadent, foarte diferit de cataif, a carui farmec sta, dupa parerea mea, in inegalabila aroma a apei din flori de portocal, de un exotism ce duce cu gandul la 1001 de nopti!

Reteta detaliata se afla in “Cartea regala de bucate”, Ed. Curtea Veche, Bucuresti 2010, pag. 174.

Saptamana 45

Daca asa cum aratam saptamana trecuta, procentul de sustinere pentru coroana britanica este in jur de 70%, regina Danemarcei Margarethe a II-a are o sustinere de aproape 90%, dupa cum arata sondajele de opinie realizate in momentul in care suverana daneza sarbatorea 30 de ani de domnie.

Regina Danemarcei, care este a 53-a intr-o linie de succesiune neintrerupta a monarhilor danezi ce isi are originea acum mai mult de un mileniu, este un simbol viu al traditiei ntionale daneze. Chiar si in aceste conditii, suverana a luat pozitie in raport cu o fateta negativa a ntionalismului in cadrul societatii daneze, si anume animozitatea fata de cei care nu impartasesc aceleasi traditii, aceeasi istorie sau cultura. In timp ce discursurile de Craciun ale reginei Elisabeta a II-a sunt intentionat lipsite de orice controversa, regina Margarethe, a carei fosta nora, Alexandra, contesa de Fredricksborg, nascuta in Hong Kong, a fost prima persoana de origine asiatica ce a devenit membra a unei importante familii regale europene, a folosit aceste oportunitati pentru a critica ostilitatea supusilor sai fata de emigranti sau fata de cei care cauta azil.

Margarethe a II-a a Danemarcei

In Suedia, regele Carl al XVI-lea Gustaf a recunoscut la randul sau rolul pe care monarhia poate sa il joace intr-o tara a carei structura demografica se afla intr-o schimbare rapida. Ca urmare a politicii extrem de liberale in ceea ce priveste acordarea azilului, precum si a ajutoarelor sociale generoase, emigrantii reprezinta la ora actuala aproape de 10% din totalul populatiei Suediei, cel mai inalt procentaj din cadrul Uniunii Europene. Referindu-se la acesti „noi cetateni” ai Suediei, proveniti din toate colturile lumii si avand o traditie religioasa si culturala diferita, monarhul suedez a recunoscut ca situatia tarii sale este una dificila, insa el a adaugat ca, tocmai in aceste conditii, monarhul poate fi un simbol impartial si unificator ceea ce demonstreza ca in aceasta rezida puterea institutiei monarhice.

Principesa Mostenitoare a Suediei

Carl Gustaf nu provine dintr-o traditie dinastica la fel de veche si prestigioasa precum este cea a verisoarei sale daneze Margarethe, desi institutia monarhica suedeza are o origine aproape la fel de veche ca si cea daneza, de peste un mileniu. Dinastia regala suedeza este descendenta din Jean Baptiste Bernadotte, maresal al lui Napoleon, care a fost ales print mostenitor al regatului suedez de catre Riksdag (Parlament) si, mai apoi, adoptat de regele Karl al XIII-lea al Suediei si Norvegiei in 1810, intrucat acesta din urma nu avea mostenitori, iar tronul sau ar fi ramas vacant . Noul print Karl Johan al Suediei nu a reusit sa invete limba noilor sai supusi. Se pare totusi ca nici originea straina, nici provenienta neregala nu au afectat pozitia regelui suedez ca simbol aflat in fruntea natiunii, rol care este indeplinit la fel ca si in cazul reginei Danemarcei. Desi s-a aflat intr-o situatie extrem de incerta si s-a apropiat foarte mult chiar de a fi abolita in perioada socialista a anilor ’70, monarhia suedza se bucura la inceputul secolului XXI de sustinerea a aproximativ 85% dintre cetateni, conform sondajelor de opinie . In ultimii ani, in contextul casatoriei Principesei Mostenitoare a Suediei, cele mai recente sondaje arata ca din 10 suedezi 6 sunt in favoarea monarhiei, 2 sunt indecisi, iar 2 sunt pro-republicani.

Fatoosh

(salata de cruditati cu paine prajita)

 

O reteta simpla si racoroasa, dar in acelasi timp o combinatie inedita de arome: frunze de salata verde, patrunjel verde si menta proaspata, alaturi de ceapa verde, ridichi, rosii cherry si castraveti verzi, toate servite alaturi de lipie libaneza, prajita la cuptor si un sos preparat din sumac (condiment libanez pe care m-am bucurat sa-l gasesc si la noi), ulei de masline si zeama de lamaie. Rezultatul a fost o salata diferita, cu personalitate.

Reteta detaliata se afla in “Cartea regala de bucate”, Ed. Curtea Veche, Bucuresti 2010, pag. 168.

Saptamana 44

Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord o are in frunte pe regina Elisabeta a II-a inca din 1952. Nascuta in 1926, suverana britanica este cea mai in varsta si are cea mai lunga domnie in comparatie cu omologii sai europeni. Casa de Windsor, in fruntea careia se afla, a fost zguduita de cea mai puternica criza a sa in anul 1936, odata cu abdicarea regelui Edward al VIII-lea . Acest eveniment a marcat profund monarhia, precum si imaginea pe care supusii britanici o aveau desprre aceasta institutie, considerand ca datoria primeaza intotdeauna asupra chestiunilor sau dorintelor personale. In aceste conditii, domnia regelui George al VI-lea a fost axata pe recuperarea prestigiului monarhiei, precum si, bineinteles obtinerea victoriei in cel de-al doilea razboi mondial. Regina Elisabeta a II-a a succedat la tron intr-o periaoda dificila, marcata de eforturile de depasire a neajunsurilor pe care razboiul mondial le declansase si reintoarcerea la o anumita normalitate. Noua suverana a reprezentat astfel pentru poporul sau o raza de speranta si optimism pentru o noua epoca elisabetana a progresului si modernizarii. Domnia reginei Elisabeta a II-a, care acum numara aproape 60 de ani, a fost marcata de profunde schimbari sociale, economice, tehnologice, stiintifice si, nu in ultimul rand, politice. Monarhia a continuat, in toata aceasta perioada, sa fie centrul vietii nationale a Regatului Unit, poate in mare parte acest fapt fiind atribuit excelentului simt al datoriei de care regina a dat intotdeauna dovada.

Incepand cu anii ’80, dar mai ales in anii ’90 si inceputul noului secol, s-a putut constata extraordinara presiune la care a fost supusa monarhia britanica de catre mass media, a carei putere este de netagaduit in zilele noastre. In acest context a avut loc un alt moment hotarator in existenta monarhiei britanice – anul 1997, marcat de disparitia printesei de Wales. Acest moment deosebit de important a declansat importante schimbari in functionarea monarhiei britanice, precum si a modului in care aceasta se „prezinta publicului”. Aceste demersuri par a fi dat roade, intrucat perioada recenta indica o stabilizare a popularitatii institutiei monarhice in cadrul Regatului Unit. Angus Reid arata prin intermediul sondajului realizat in 2008 ca 80% dintre britanici considera ca monarhia va exista si peste 30 de ani in Marea Britanie, in timp ce doar 15% dintre catateni sunt convinsi de contrariu. De asemenea, 68% dintre cei chestionati considera ca monarhia nu ar trebui abolita dupa sfarsitul domniei reginei Elisabeta a II-a. La inceputul anului 2009, BBC News a realizat, la randul sau, un sondaj de opinie. La intrebarea referitoare la pastrarea monarhiei ca forma de guvernamant dupa incheierea prezentei domnii, 76% dintre cei intervievati au raspuns pozitiv, in timp ce doar 18% au raspuns negativ, iar 6% nu au oferit un raspuns. In schimb peste 80% din persoanele chestionate au fost in favoarea modificarii regulilor de succesiune la tronul britanic (asa cum au fost ele stabilite in 1701 prin documentul intitulat Act of Settlement), ceea ce ar determina egalitatea in drepturile de succesiune intre cele doua sexe, si ar permite, de asemenea, pastrarea drepturilor de succesiune a membrilor casei regale care au intrat intr-o casatorie cu persoane de credinta catolica. Procesul va fi unul greoi, intrucat presupune o armonizare simultana a legislatiei in domeniu a celorlalte 15 tari si teritorii a caror sef de stat este la ora actuala suverana britanica. Cu toate acestea, s-a hotarat clar declansarea acestui proces in timpul conferintei statelor membre ale Commonwelth-ului de anul acesta, din Australia. Este, cu siguranta, un moment istoric!

MS regina Elisabeta a II-a
adresandu-se reprezentantilor Commonwealth-ului,
Perth, Australia, 2011.

Rezultatele sondajelor de opinie, popularitatea noii generatii care incepe sa isi preia atributiile alaturi de regina, precum si abordarea „proaspata” pe care acestia au adoptat-o in cadrul activitatilor oficiale par sa ne indice ca, desi nu va fi usor, viitorul monarhiei britanice este asigurat, cu mentiunea ca se impune pastrarea standardului inalt stabilit de Majestatea Sa regina Elisabeta a II-a, precum si continua deschidere catre schimbare astfel incat sa se poata tine pasul cu nevoile societatii britanice din secolul XXI.

Dovlecei umpluti, cu sos de iaurt

Am folosit cam 2 kg de dovlecei pentru aceasta reteta pe care Principesa Mostenitoare a primit-o din Iordania. Am ales dovlecei mai subtiri si drepti: le-am taia coditele si varful, i-am scobit cu grija, astfel incat marginile sa ramana intacte, dupa care i-am curatat de coaja si i-am pus la inmuiat in apa rece.

 

Am luat aproximativ un sfert de kilogram de carne tocata si am mestecat-o cu orez alb, adaugand putina sare, piper, cateva linguri de consommé de legume si un ou. Am umplut dobleceii cu amestecul de carne tocata si orez, folosind coda de la o furculita. Din nou, trebuie avut grija ca dovleceii sa ramana intacti.

Am asezat dovleceii umpluti intr-o oala, i-am acoperit cu apa si i-am pus la fiert, in jur de 45 de minute.

In timp ce dovleceii erau pe foc, am topit, intr-o alta oala, vreo doua linguri de unt in care am calit cativa catei mari de usturoi pisati si frunze de coriandru proaspat tocat. Am amestecat bine si am lasat sa se patrunda aromele, iar mai apoi am adaugat 1kg de iaurt simplu. Am amestecat si am lasat totul la fiert.

In momentul in care dovleceii s-au fiert, i-am scos cu grija din apa, i-am scurs si i-am introdus in sosul de iaurt, usturoi si coriandru. Am adaugat deasupra cam 2 cani de consommé de legume si i-am lasat un sfert de ora la foc mic.

Dovleceii umpluti sunt o reteta care se pregatea periodic la noi acasa, insa aceasta varianta este una deosebita. Aroma de usturoi si coriandru proaspat cu iaurt face toata difetenta!

Reteta detaliata se afla in “Cartea regala de bucate”, Ed. Curtea Veche, Bucuresti 2010, pag. 170-171.

Saptamana 43

Am citit cu placere articolul domnului Alexandru Muraru, care face o interpretare extrem de obiectiva a nuantelor discursului din Parlament a MS regele Mihai. Trebuie sa recunosc ca sunt in deplin acord cu analiza sa extrem de pertinenta.

In legatura cu aceasta analiza, pe care v-o recomand cu caldura, as dori sa ma opresc asupra unui aspect care ma framanta cel mai tare. Sper ca aceasta idee sa dea de gandit si altora.

Incepand din 1990 romanii considera ca traiesc intr-o democratie. Bineinteles ca ea s-a dezvoltat, in ritmul pe care il cunoastem bine, si a ajuns la complexitatea si gradul de maturiatate de care suntem constienti, fiecare in felul sau. Democratia, in acceptiunea ei cea mai simpla, reprezinta libertatea de a alege si de a trai in limitele legii. Trebuie insa retinut ca intelegerea si cunoasterea adevarului sunt conditii sine qua non a unei societati sanatoase.

In cazul nostru, al romanilor, anumite lucruri au fost alese, fara ca noi sa avem un cuvant de spus si fara ca poporul sa cunoasca, sa inteleaga sau sa i se explice. Cand alegerea este impusa din afara – asa cum s-a intamplat cand Romaniei i s-a ales un viitor comunist, precum si in alte cazuri din istoria noastra – lucrurile sunt cat se poate de grave, insa ele devin cu mult mai grave atunci cand manipularea se face din interior.

Eu consider cu tarie ca a fost o manipulare ceea ce s-a intamplat in 1991, cand s-a redactat prima Constitutie post-comunista a tarii noastre. Oamenii nu au inteles ce li se cere si ce voteaza, pentru ca nu a existat o dezbatere adevarata care sa le explice alternativele. Mai mult, in mod intentionat s-a ales sa se complice cat mai mult o posibila, viitoare schimbare, care ar fi putut sa intervina pe masura ce poporul se maturiza si invata adevarul despre propriul sau trecut. A fost un gest meschin, voit, premeditat, un gest al unor oameni viciati, care au inteles sa onoreze trecerea la libertate printr-un gest de adevarata opresiune, pe care il suportam si azi. In primul rand a fost un gest care a manjit numele fiecarei persoane care si-a pierdut viata in 1989 pentru libertate si posibilitatea de a alege.

Republica de azi se intemeiaza pe actul ilegal de la 30 decembrie 1947, precum si pe greselile majore facute dupa 1989. Cand statul este astfel prejudiciat, este greu sa ai institutii valoroase si respectate. Nu inteleg de ce se continua pe drumul lipsei de comunicare, evitandu-se dezbaterea. Un lucru este cert: politicienii nu vor alege niciodata sa sustina ideea unei dezbateri despre monarhie de frica pierderii electoratului. In acelasi timp electoratul romanesc este manipulat prin frica generata de necunoastere, frica pe care s-a bazat si care a fost intretinuta de fiecare guvern ce a venit la putere de dupa 1989 si pana azi. Astfel, chiar si in anul 2011, anumite lucruri sunt alese pentru noi, in loc sa fie alese de catre noi.

De ce avem nevoie acum este sa raspandim adevarul, cei care-l cunoastem, sa venim cu argumente si sa dezamorsam frica. Avem nevoie sa redam statului legitimitatea pierduta in 1947. Sa cladim ceva pe adevar, nu pe minciuna si frica si poate atunci o sa traim sanatosi si fericiti.

Mancare de pui cu orez

In aceasta saptamana, am fost nevoit sa deviez major de la reteta originala din cartea Principesei Margareta: Fricassée de Perdreau (mancare de potarniche cu orez) este singura reteta trimisa Principesei Mostenitoare de catre ducele si ducesa de Vendôme, membri ai Casei Regale franceze.

Am cautat in tot orasul, cu toata convingerea si optimismul de care dispun, o potarniche, dar nu am avut success. Am mobilizat membri ai familiei, inclusiv pe tatal meu care este vanator, dar singura solutie viabila a fost sa incerc aceasta reteta folosind mult mai accesibilul pui in rolul principal.

Intr-o tigaie de dimensiuni mari, am incalzit niste ulei de masline, in care am adaugat o lingura mare de mustar Dijon, o salota taiata marunt, cam 100g de masline negre fara samburi (taiate in patru) si cateva caise uscate, taiate in fasii. Am amestecat bine, dupa care am adaugat puiul pe care l-am prajit la foc potrivit, astfel incat sa se patrunda bine. Am condimentat cu putina sare si piper negru, proaspat macinat.

Separat, am fiert orez alb si l-am pus la scurs. Personal, prefer orezul care se fierbe in punga, a carui boabe nu se lipesc.

In cele din urma am copt mere la cuptor: cate unul pentru fiecare portie de pui. Am scos coceanul cu un cutit special de fructe, astfel incat sa nu gauresc de tot marul, iar cavitatea am umplut-o cu dulceata de afine. Am introdus merele la cuptorul incins la 180⁰C, pntru aproximativ 40 de minute. Este indicat sa faceti o taietura fina de jur imprejurul fiecarui mar, astfel incat sa nu pocneasca coaja de la caldura, iar in tava in care coaceti merele este bine sa puneti putina apa rece.

Am fost incantat de rezultat, chiar daca mi-as fi dorit sa incerc reteta in forma sa originala. Personal, apreciez foarte mult asocierea sarat-dulce, desi nu este neaparat una traditionala pentru tara noastra. Va recomand sa fiti curajosi si sa incercati acest fel de mancare, cu sau fara potarniche… merge bine alaturi de un vin rosu, sec sau demi-sec.

Bon appétit!

Reteta originala/detaliata se afla in “Cartea regala de bucate”, Ed. Curtea Veche, Bucuresti 2010, pag. 184.

Saptamana 42

 

 

A trecut deja o saptamana de la ziua Regelui. A fost un eveniment monumental atat pentru Familia Regala, cat si pentru Romania. Regret atat de mult ca nu am talentul necesar pentru a descrie in cuvinte ce am simtit… Pot spune ca a fost pentru mine o experienta unica sa pot participa la concertul de la Atheneul Roman, organizat de Fundatia Principesei Margareta in cinstea Regelui. A fost un cadou ce mi l-am facut anticipat pentru ziua mea – anul acesta implinesc 30 de ani – si m-am simtit extrem de norocos sa pot trai aceasta seara de neuitat, alaturi de MS Regele, de ASR Principesa Mostenitoare si restul Familiei Regale, in anul Jubileului de 90 de ani a regelui Mihai I. M-a bucurat ca am putut sa-mi aduc modestul aport la minunatul proiect al Fundatiei Principesei si am pasit intr-o lume aproape magica gratie talentului Filarmonicii George Enescu. Am savurat inaltatorul Zadok the Priest al lui Handel, care traditional se canta la incoronarea monarhilor britanici, am apreciat talentul remarcabil al violonistului Remus Azoitei, dar mai ales am trait prin muzica spiritul tarii noastre in Poema Romana a lui George Enescu.

Intonarea Imnului Regal de la sfarsitul Poemei trebuie sa fie cel mai pur moment de bucurie, mandrie si emotie pe care l-am trait in toata viata mea de pana acum. Momentul in care orchestra simfonica a intonat primele acorduri ale Imnului intreaga sala s-a ridicat in picioare si s-a intors catre loja regala. Mi-am dorit de cand eram adolescent sa traiesc acest moment si pot spune cu toata convingerea ca nu am fost deloc dezamagit. Aplauzele au fost foarte puternice, iar orchestra a intonat acest special imn de trei ori in total. Nu m-am simtit niciodata mai mandru sau mai fericit sa fiu roman. Nu m-am simtit niciodata mai aproape de tara mea si niciodata nu a insemnat mai mult pentru mine tricolorul nostru. Asezat intr-o loja din partea dreapta a salii, avand loja regala la stanga si orchestra la dreapta mea, nu am putut sa-mi desprind privirea de pe fresca ce impodobeste peretele si care infatiseaza istoria noastra. Erau acolo reprezentati regele Carol I, iar catre capat regele Ferdinand si regina Maria, iar nepotul acestora din urma sarbatorea 90 de ani de viata in aplauzele multimii. Aceasta continuitate a istoriei m-a coplesit. Parca toate lucrurile au capatat un inteles care pana atunci era ascuns. Am inteles ca ceea ce e important si adevarat razbeste. A fost o seara minunata!

Discursul Regelui din Parlament m-a impresionat la fel de mult. Am apreciat acest moment nu doar din perspectiva sa istorica. M-a bucurat sa vad pe MS Regele fiind ovationat de reprezentantii alesi ai poporului si mi s-a parut ca in sfarsit poporul a putut sa exprime prin reprezentantii sai exact ceea ce simtea. Nu se intampla des. In opinia mea, din anul 1989 pana acum, acesta a fost primul moment cu adevarat valoros ce a avut loc in cladirea legislativului. Am convingerea ca am fost mai fericiti, mai uniti si mai buni datorita acestui OM si nu inteleg ce ne impiedica sa alegem calea cea buna. Avem o tendinta sado-masochista care ma intristeaza total. Nu stiu cand a fost ultima oara cand am simtit o afinitate fata de stat, fata de tara, fata de ceilalti din jurul nostru, fata de cei care au murit ca sa ne fie mai bine, fata de cei care sunt amarati sau marginalizati, fata de cei care au plecat sau au fost alungati. Cand a fost ultima data cand am incetat sa fim cinici sau total inchistati intr-un invelis de nepasare? Stratul protector ni l-am format ca reactie la gunoaiele de toate felurile ce ne polueaza viata. Un OM a venit si ne-a facut sa ne deschidem si sa ne privim sincer ca parte a comunitatii in care traim. Ne-a purificat putin si poate ne-a trezit la realitate. Un OM care si-a dedicat viata unui ideal, unei convingeri. Dumnezeu sa-l aiba in paza!

Sufleu de branza

Am inceput prin a amesteca doua linguri de amidon alimentar cu jumatate de litru de lapte, la foc scazut, pana cand amestecul a ajuns aproape de punctual de fierbere. Intr-o alta oala am topit un sfert de table de unt peste care am adaugat 100g de faina alba si am mestecat, tot la foc mic, pana cand faina s-a rumenit putin. Am stins focul si am incorporat laptele si amidonul in faina rumenita in unt. Am amestecat foarte bine pana cand amestecul a devenit omogen, fara cocoloase, de consistenta unui sos ingrosat. Am condimentat cu sare si piper.

Am luat 6 oua si am separat galbenusurile de albusuri. In momentul in care sosul de mai sus s-a racit, am adaugat galbenusurile alaturi de 3 cani de parmesan ras si am amestecat bine. Albusurile le-am batut intr-o spuma, la care am adaugat putina sare si le-am incorporat in compozitia de mai sus, cu grija, astfel incat sa nu se distruga bulele de aer.

Am uns un bol de sticla cu unt si l-am presarat cu faina. Am pus compozitia de sufleu in acest bol, dupa care am introdus-o la cuptorul incalzit la 200⁰C pentru aproape 40 de minute.

Reteta detaliata se afla in “Cartea regala de bucate”, Ed. Curtea Veche, Bucuresti 2010, pag. 178.